Parohia Greco-Catolică din Bădăcin răspunde prezent, și de această dată, și în acest fel, atunci când vine vorba de a sări și de a da o mână de ajutor restaurării Casei Memoriale „Iuliu Maniu” din Bădăcin.

 

Iarăși ne aplecăm în fața oamenilor simpli, a celor care seamănă nu doar hotarul, ci și respectul pentru unul dintre cele mai importante simboluri naționale, Iuliu Maniu, pe care au avut prilejul de a-l avea aproape în micul lor sat. Tot ei, cei în straie simple, știu că unde manăncă doi la o masă, are loc și al treilea. Din puținul pe care numai ei știu cum îl gestionează rup felii din pâinea cea de toate zilele și pun deoparte pentru a da dovadă că acolo unde există dorință, există și putință. Astfel, comunitatea greco-catolică din Bădăcin, o mână de oameni cu suflet, donează 5.000 de lei pentru a nu lăsa să piară un monument de o mare importanță istorică.

De-a lungul timpului, parohia a avut și alte contribuţii pe care nu a dorit să le facă publice. Comunitatea din Bădăcin este una restrânsă și cu posibilităţi financiare limitate, dar, cu toate acestea, de mai bine de 15 ani, a susţinut atât financiar, cât și prin muncă voluntară, toate acţiunile şi manifestările dedicate marelui om politic Iuliu Maniu și familiei sale. Cele 49 de familii care fac parte din această parohie au reușit să „concureze” cu mari puteri financiare care, deși administrează resurse importante, nu zăresc din balconul importanței lor decât interesul propriu, fie el politic ori de orice altă natură. Ce să reținem de aici? Nimic mai mult decât puterea exemplului. Parohia greco-catolică, pe lângă această jertfă, trage și greul administrării acestui imobil de ani de zile. Ce e mai rău? Să ți se spună să renunți înainte de a începe, cunoscând premisele problemei, ori să fii mințit întruna și să fii lăsat să te învârți într-un cerc vicios, într-un labirint parcă perfect gândit, astfel încăt să nu existe sorți de izbândă? Singura realitate admisă este cea bazată pe fapte. Și în acest caz, faptele oamenilor fără ștampile construiesc o realitate care ar trebui să fie o realitate a normalității, dar este o realitate și atât.

Stadiul actual al datoriilor

Scăzând din suma totală a datoriei donația parohiei greco-catolice Bădăcin, rămâne o datorie de aproximativ 23.000 lei, care ar trebui achitată cât mai repede pentru a putea strânge bani și, ulterior, demara lucrările la acoperiș. Anotimpurile trec prin și peste Casa Memorială „Iuliu Maniu”, tocmai de aceea ar fi indicat să putem depăși acest hop financiar și să mergem mai departe cu lucrările la acoperiș. Această campanie nu se va opri până când casa nu va fi așa cum Iuliu Maniu și-a dorit-o. Cei care sunt alături de noi și doresc să contribuie la materializarea acestei idei o pot face donând în conturile:

Lei: RO22 RZBR 0000 0600 0208 5400

Euro: RO18 RZBR 0000 0600 0289 9205

Dolari: RO11 RZBR 0000 0600 1092 7730

Cont PayPal: salvaticasamaniu@yahoo.com

deschise la Raiffeisen Bank, Agenţia Şimleu Silvaniei, jud. Sălaj

Echipa de campanie