Contribuabilii care au obţinut venituri comerciale, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din profesii libere, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole sau câştiguri din transferul titlurilor de valoare, trebuie să le declare la fisc. Contribuabilii care au obligaţia depunerii Declaraţiei speciale de venit vor primi prin poştă plicul cu declaraţia de venit, formularul 200, care trebuie completat şi depus până la data de 15 mai. Cei care au obţinut venituri comerciale, venituri din drepturi de proprietate intelectuală, venituri din profesii libere, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole sau câştiguri din transferul titlurilor de valoare, trebuie să le declare la fisc. Persoanele fizice române cu domiciliul în România au obligaţia de a completa şi depune “Declaraţia specială privind veniturile realizate“ (formularul 200), la organul fiscal teritorial în a cărui rază teritorială îşi au domiciliul fiscal, doar dacă, în 2006, au realizat anumite categorii de venituri. Astfel, cei care au obţinut venituri comerciale (inclusiv veniturile realizate din activităţi desfăşurate în baza contractelor de mandat, agent, comision, contracte sau convenţii civile de prestări servicii etc.), venituri din drepturi de proprietate intelectuală (brevete, invenţii, mărci de fabrică etc.), venituri din profesii libere (medic, avocat, notar, auditor financiar, consultant fiscal, expert contabil etc.), venituri din cedarea folosinţei bunurilor (închirieri de imobile, arendă etc.), venituri din activităţi agricole (cultivarea şi valorificarea florilor, legumelor şi zarzavaturilor, în sere şi solarii etc.) sau câştiguri din transferul titlurilor de valoare, trebuie să le declare la fisc. Contribuabilii care obţin venituri din cedarea folosinţei bunurilor din mai multe surse, respectiv mai multe contracte de închiriere vor depune câte o declaraţie de venit pentru fiecare sursă. Nu au obligaţia depunerii declaraţiei speciale de venit contribuabilii persoane fizice care, în anul fiscal 2006, au obţinut venituri din salarii şi asimilate salariilor, din pensii, venituri nete determinate pe baza de norme de venit, dividende, dobînzi, venituri din premii şi jocuri de noroc sau alte venituri a căror impunere este finală. Contribuabilii care au obligaţia depunerii declaraţiei speciale de venit vor primii prin poştă plicul cu declaraţia de venit, formularul 200. În situaţia în care există contribuabili care nu vor primi declaraţia de venit prin poştă aceştia îşi pot procura formularul de la administraţia financiară în a cărei rază îşi au domiciliul fiscal sau pot accesa pagina de Internet http://anaf.mfinante.ro., domeniul “Asistenţă contribuabili” subdomeniul “formulare”.