Încolţit constituţional şi politic, Traian Băsescu recurge la singura armă ce-i mai stă la îndemână: aceea a discursurilor populiste, în faţa unor grupuri de gură-cască adunate cu greu de prin judeţele limitrofe Capitalei. Din gălăgia de super-star disperat că se află în cădere liberă nu au lipsit, în ultimele zile, accentele paranoide şi antidemocratice, specifice liderilor cu tendinţe autoritare. Înclinaţia spre acest tip de discurs nu e nouă la fostul preşedinte în exerciţiu. Inedită pentru democraţia românească, însă, este apăsarea la maxim a pedalei demagogice, în speranţa menţinerii cu orice preţ la putere. După ce a dinamitat sistemul politic şi instituţional prin partizanatul făţiş şi prin acţiunile obsesive în scopul sporirii prerogativelor proprii, dincolo de limitele prevăzute de legea fundamentală, Băsescu îşi continuă opera distructivă, mişcându-se nestingherit în peisajul mediatic. Fără pic de respect pentru legea referendumului, înainte de a fi demarată campania electorală propriu-zisă, suspendatul de la Cotroceni a ocupat, iarăşi, ecranele, deloc întâmplător la ore de maximă audienţă. Bucurându-se, desigur, de concursul direct al televiziunilor aflate în portofoliul „mogulilor de presă”, cei atât de înfieraţi de victima votului „celor 322”. Care 322 de parlamentari, ne spune preşedintele suspendat, au executat întocmai „ordinele” acestor moguli ce stăpânesc viaţa politică, economică şi, nu în ultimul rând, mediatică. Dar cât de credibilă mai este auto-victimizarea lui Băsescu, de vreme ce tocmai aceste mijloace de informare în masă, atât de blamate, îi poartă mesajele panicate, dinaintea oamenilor adunaţi cu arcanul pentru mitingurile sale, până în cele mai îndepărtate colţuri ale ţării? Problema credibilităţii lui Băsescu, oricât ar suna de... pleonastic, este de actualitate cât timp se mai găsesc naivi dispuşi să-i acorde credit. Există o mare masă de români care merg, şi acum, pe mâna suspendatului, în ciuda încălcărilor flagrante ale atribuţiilor sale şi a repetatelor încălcări ale promisiunilor făcute. Ultima dintre ele se referea la demisia în cinci minute de la momentul suspendării. Lansată într-un moment de tensiune maximă, ideea a fost un balon de oxigen pentru susţinătorii săi: iată, bărbatul politic - şi-au spus ei - care renunţă la tot, pentru a arunca mănuşa electorală adversarilor săi. Ce a urmat se ştie şi a devenit unul din momentele de un ridicol absolut la care s-a pretat Traian Băsescu de-a lungul timpului. N-a fost decât un pas de la lacrimile de crocodil, vărsate pe umărul argatului de serviciu, Stolojan, sau de la acuzele de fraudă electorală, degrabă uitate după ajungerea la Cotroceni, până la încălcarea cuvântului dat în faţa naţiunii, fără să-l oblige nimeni, că va demisiona în cinci minute. De fapt, Băsescu a plusat, sperând că va mai speria pe cineva, şi a pierdut. Ca orice politician dâmboviţeani, în loc să-şi asume noua postură, a dat-o cotită. S-a rugat de Curtea Constituţională să invalideze hotărârea Parlamentului şi, deşi judecătorii înaltei instanţe s-au pretat mai întâi la o măgărie, ascunzându-se îndărătul uşilor închise, pentru a-i da răgazul să-şi strângă catrafusele, în cele din urmă au acţionat, de voie, de nevoie, aşa cum le cerea legea. Trimis la plimbare pentru o lună, dar ferit, în dosul imunităţii, de dosarele privind afacerile în care-a fost implicat, Traian Băsescu s-a mutat în piaţă, cu oastea lui de strânsură cu tot. Ca un luptător onest ce este, a furat startul în campanie. Ca un partid ce stă de strajă legalităţii şi moralităţii, PD-ul a profitat de ocazie şi s-a lansat, la remorca liderului său de facto, într-o campanie numai bună în perspectiva euro-parlamentarelor din toamnă. Jucătorul Traian Băsescu demonstrează, astfel, încă o dată, că nu are câtuşi de puţin noţiunea fair-play-ului. Că, oricât s-ar declara mai altfel şi mai pur decât oricine, este gata să recurgă la cele mai josnice mijloace pentru a învinge. Acestui farseur de profesie ar trebui să i se amintească regula de aur a oricărei întreceri cinstite. Când joci corect, chiar dacă pierzi, câştigi respect. Când trişezi, indiferent de rezultat, te umpli de ruşine. Din păcate, ruşinea nu e numai a politicianului ce se joacă de-a preşedintele României. Este şi a ţării ce-i suportă scălâmbăiala...