Junta militară din Myanmar a decretat trei zile de doliu naţional, de marţi până joi, la peste cincisprezece zile după trecerea ciclonului Nargis, soldat cu 133.600 de morţi şi dispăruţi, a anunţat luni televiziunea de stat, citată de AFP.
Acest anunţ al regimului militar a fost efectuat în timp ce în China, stat vecin şi aliat, a început luni un doliu naţional de trei zile, la o săptămână după cutremurul devastator din provincia Sichuan, soldat cu peste 71.000 de victime. Duminică seara, liderul birman, generalul Than Shwe, de obicei retras într-o capitală administrativă din centrul ţării, a vizitat pentru prima dată tabere de adăpostire a sinistraţilor, în regiunea Rangoon. Junta din Myanmar a fost acuzată că filtrează ajutoarele internaţionale şi că tergiversează procesul de distribuire a acestora.