Deşi săptămâna trecută ameninţa că ar putea, începând din data de 18 mai, să declanşeze greva generală, personalul auxiliar din instanţe nu a recurs, ieri, la proteste şi, probabil, îşi va desfăşura normal activitatea şi în zilele următoare. Potrivit sindicaliştilor bihoreni, greva generală nu este exclusă, o decizie urmând să fie luată în urma negocierilor de la Minister.

Grefierii, arhivarii, aprozii, specialiştii IT sau agenţii procedurali au declanşat, săptămâna trecută, greva de avertisment, astfel că, luni, timp de două ore, magistraţii au judecat doar cauzele urgente, restul proceselor fiind amânate sau suspendate până după finalizarea protestului. Personalul auxiliar din cadrul instanţelor de pe lângă Curtea de Apel Oradea, circa 200 de grefieri, arhivari sau aprozi, are o serie de nemulţumiri, legate în principal de neplata unor drepturi salariale restante. În plus, susţin protestatarii, posturile vacante au fost blocate, deşi iniţial Ministerul a anunţat că se vor putea organiza concursuri pentru acestea, orele suplimentare nu sunt plătite şi nu există o normare a muncii personalului auxiliar. Decontarea chiriei pentru grefierii care nu sunt din localitatea în care îşi desfăşoară activitatea este o altă problemă ridicată de sindicalişti. Aceştia spun că, deşi legea prevede ca statul să suporte această cheltuială, aceasta nu poate fi pusă în aplicare din lipsa unui ordin al Ministerului de resort. Cu toate că termenele fixate de sindicalişti pentru rezolvarea problemelor lor au fost depăşite, totuşi, personalul auxiliar nu va declanşa greva generală zilele acestea. "Sunt întâlniri la Minister şi se discută despre revendicările noastre. Probabil săptămâna aceasta nu va fi declanşată o altă acţiune de protest. În cazul în care, totuşi, vom recurge la greva generală, în instanţe se vor asigura cauzele urgente, respectiv o treime din activitate", a precizat Marius Pop, vicepreşedintele sindicatului Sindgref din Oradea.