Conform legislaţiei în vigoare (OUG 139/2005), proprietarii de păduri trebuie să încheie un contract de servicii silvice sau de administrare (însemnând şi paza pădurii) cu o structură silvică autorizată - ocol silvic de stat sau privat. Cu toate că există astfel de reglementări, nu toţi proprietarii de păduri respectă asemenea prevederi. "Din datele pe care le avem, rezultă că pentru aproape 11.000 de hectare de pădure, din suprafaţa totală de 198.700 hectare fond forestier al judeţului Bihor, nu există încheiate contracte de servicii silvice sau de administrare, ceea ce în opinia noastră este foarte mult" - ne-a spus, ieri, dl. ing. Sever Şerbănescu, inspector şef al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic şi de Vânătoare (ITRSV) Bihor. În consecinţă, iată că, începând cu această săptămână, demarează o amplă acţiune pentru identificarea proprietarilor de păduri care nu au încă încheiate contracte de servicii silvice sau de administrare. După cum a menţionat dl. Sever Şerbănescu, sunt constituite mai multe echipe de control formate din inspectori silvici ai ITRSV Bihor, delegaţi ai Prefecturii şi ai Direcţiei Silvice Oradea. Punctele nevralgice se află pe raza ocoalelor silvice din partea de nord a judeţului, dar şi din zonele Dobreşti, Vârciorog şi Tileagd. De menţionat, în încheiere, că proprietarii de păduri care nu au contracte de servicii silvice sau de administrare sunt sancţionaţi contravenţional cu 1000 lei (RON) şi nici nu pot beneficia de alocarea, pentru 2007, a cotei de masă lemnoasă.