Un cetăţean american, depistat în România, a fost predat autorităţilor maghiare competente pentru un prejudiciu de 34 milioane USD, creat de acesta în urma comiterii mai multor infracţiuni în Ungaria. Astfel, în cursul serii de ieri, la PTF Borş, poliţiştii români au predat organelor Interpol maghiare, prin intermediul poliţiştilor de frontieră români, pe cetăţeanul american Marc Vincent P., de 38 de ani, pe numele căruia exista un mandat de urmărire internaţională, dat de Interpol Budapesta, pentru săvârşirea, pe teritoriul maghiar, a unor infracţiuni economice, în urma cărora s-a creat şi produs un prejudiciu de 34 milioane de dolari SUA. Ţigări fără timbru, depistate în maşina unui orădean În 30 iulie, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului P.F. Carei au oprit pentru control, pe drumul naţional 19, în Pişcolt, un autoturism marca Cielo, înmatriculat în Bihor. La volanul maşinii se afla Ion G., în vârstă de 40 de ani, din Oradea. Poliţiştii de frontieră au găsit în portbagajul maşinii nu mai puţin de 1.320 pachete de ţigări, marca "L&M", fără timbru fiscal, şi pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta documente justificative. Bărbatul a declarat că a cumpărat ţigările dintr-o benzinărie din municipiul Satu Mare şi urma să le comercializeze în Oradea. Ţigările, în valoare de 6.336 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar Garda Financiară l-a sancţionat contravenţional pe orădean cu suma de 30.000 lei.