„Fereşte-mă, Doamne, de prieteni, că de duşmani mă feresc singur” - splendid spus, dureroasă experiență. Dacă aserțiunea de mai sus a intrat în tezaurul de înțelepciune al poporului roman înseamnă că experiența a fost repetată și nu doar la nivel de individ, ci și la nivel de popor.

 

Ultimii „prieteni” care ne fac figura pe la spate sunt americanii. Discursul ambasadorului american la Chișinău este o lovitură pe la spate dată poporului român. Este o minciună de acoperire că nu cunoaște istoria românilor și a provinciei basarabene. Discursul ambasadorului american este scris, ca idei, la Moscova. Nu este credibil ca un ambasador să intervină atât de brutal în cursul istoriei unui popor fără știrea șefilor săi, fără să respecte linia politică a guvernului său. Dacă nu a făcut acest lucru și a scuipat pe linia politică externă a guvernului său, înseamnă că este agent rus. Nu ar fi de mirare. Pe cont propriu nimeni nu își asumă asemenea risc. Dacă însă ambasadorul american exprimă linia politică a guvernului american, atunci lucrurile sunt foarte grave. În esență discursul ambasadorului a transmis, ca mesaj, că guvernul american se opune reîntregirii poporului român, mai mult, sugerează federalizarea provinciei românești. Declarația ulterioară a Ambasadei americane de la Chișinău exprimă aceeași idee. În fapt mesajul exprimă, mai bine decât ar fi putut-o face înşişi rușii, politica de expansiune brutală și de imixtiune cu cizma înainte a Moscovei. Întrebarea este atunci: este ambasadorul purtătorul de cuvânt al Kremlinului sau al Guvernului american? Dacă guvernul american se face purtătorul de cuvânt al Kremlinului, înseamnă că în fenomenul în curs de reașezare geopolitică a lumii, guvernele american și rus au înțelegeri secrete, în ciuda gălăgiei pe care o fac, doar ca să arunce praf în ochii lumii. După pactul Ribbentrop-Molotov avem pactul Obama-Putin? Nu m-ar mira deloc. De altfel, după acest discurs, ar trebui să fie clar că nu ne putem bizui pe americani la nevoie. Dar pe cine avem alături? Se pare că suntem chiar singuri și cu asigurări formale de suprafață, iar în adâncime suntem vânduți. Oricum, politica internațională a României trebuie regândită, în tăcere, fără gălăgie, cântărindu-ne cu mare grijă și rigurozitate interesele. Și tot atunci trebuie să ne interesăm, de ce ne cheltuim sărăcia și vărsăm sângele tinerilor români în Irak și Afganistan pentru a apăra interese americane, pentru că acolo nu sunt interese NATO, ci americane. Chiar îi sacrificăm de proști. Trebuie regândite în profunzime relațiile româno-americame pentru că „bunăvoința prietenilor” americani nu este relevată doar de discursul ambasadorului de la Chișinău, ci și de politica vizelor. Trebuie cunoscută exact „poziția geografică” a României în contextul preconizatelor hărți geostrategice ale viitorului. În plus, trebuie acționat cu toată inteligența și energia pentru a avea nu asigurări, ci garanții de securitate, fără dubluri de hârtii de tratate internaționale, care pe zi ce trece după cum se vede devin simple hârtii igienice. Discernerea discursurilor  de acoperire a adevăratelor intenții ale „prietenilor” necesită oameni politici care să aibă capacitatea intelectuală, dincolo de suprafața lucrurilor, de a înțelege „curenții din adâncime”, care declanșează furtunile, care întotdeauna ne-au luat pe nepregătite. Din acest punct de vedere, „partidele politice” trișează poporul român, aruncând la coș votul uninominal (călcând în picioare voința poporului) și propunând liste de clienți, dintre care trei sferturi semișcolarizați, sau vorba populară „feșteliți” cu diplome lipsite de valoare.