Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Tineretului organizează, în perioada 19 - 27 iunie 2008, concursul pentru ocuparea postului de inspector şcolar general din Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor.

Înscrierea la concurs are loc în perioada 19 mai - 3 iunie 2008, cu respectarea prevederilor Metodologiei de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiilor de inspector şcolar general/general adjunct din inspectoratele şcolare şi de director al casei corpului didactic, aprobată prin OMEdC nr. 5351/28.10.2005, modificată şi completată prin OMEdC nr. 4739/2006. În prezent, postul de inspector şcolar general este ocupat de Ioan Şereş, care a mai ocupat postul de inspector şcolar în perioada 1991-1995, din 1995 până în 1997 a ocupat funcţia de inspector general adjunct cu probleme de reformă, iar în intervalul 2001-2003 a ocupat din nou funcţia de inspector general, în 2003 demisionând în urma unor neînţelegeri cu Ministerul Educaţiei din acea perioadă. Cu toate acestea, Ioan Şereş se consideră "doar o soluţie de avarie". "Nu am venit pe acest post din dorinţa de a face carieră. Nu am de gând să particip la concursul pentru inspector general, dar încă nu ştiu sigur. Eu nu am vrut nici să fiu numit interimar", a declarat inspectorul general. Informaţii suplimentare privind concursul se pot obţine de la secretariatul inspectoratului, telefon 0259/416454, sau la afişierul ISJ.