În perioada 17 - 24 septembrie 2016, la Roșia, judeţul Bihor s-a desfăşurat cea de-a VIII-a ediţie a Şcolii Internaţionale Salvamont - Salvaspeo, organizată sub auspiciile Iniţiativei de Pregătire şi Prevenire a Dezastrelor pentru Sud Estul Europei (DPPI SEE). Salvatori din nouă ţări au participat, sâmbătă, la un exerciţiu internaţional de salvare din peşteri deasfăşurat în Peştera cu Ferigi din Roşia. 

 

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a organizat această activitate de pregătire în cooperare cu Administrația pentru Protecție Civilă și Intervenție la Dezastre din Republica Slovenia (ACPDR). Suportul tehnic a fost asigurat de serviciile specializate din România (Salvamont Bihor, prin Asociaţia Corpul Român SALVASPEO), Slovenia (Serviciul de Salvare din Peşteri - CRSS) și respectiv, Societatea de Speologie (SD Ponir) din Bosnia-Herțegovina, organizaţii care au pus la dispoziţie atât personal (instructori), cât şi o largă paletă de cunoştinţe, în vederea atingerii obiectivelor activităţii. La sesiunea  de pregătire în domeniul salvării din peşteri (Cave Rescue Training – CRT 2016) au participat salvatori speologi şi pompieri din nouă ţări (Albania, Bulgaria, Bosnia-Herțegovina, Croaţia, Muntenegru, România, Serbia, Slovenia şi Turcia), printre care, trei membri ai Salvamont - Salvaspeo Bihor (Tudor Rus - directorul tehnic al Serviciului Salvamont - Salvaspeo România, în calitate de instructor în cadrul acestei sesiuni de pregătire, Adina Micula şi Lucian Frenţiu) şi plutonier major Scurtu Lucian, pompier militar în cadrul Secţiei de Pompieri Beiuş a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor.

Obiectivul  sesiunii a vizat îmbunătăţirea pregătirii participanţilor în tehnici de alpinism, cunoaşterea procedurilor în caz de accident în peşteri, examinarea victimelor, sisteme de evacuare şi transport şi învăţarea manevrelor de salvare în mediu subteran.  Programul activităţii a constat preponderent în sesiuni practice desfăşurate  la faleza de la Peştera Vacii din Cheile Albioarei (acţiuni de evacuare a victimelor atât din peşteri cu galerii orizontale, cât şi cu galerii verticale, un accent deosebit fiind pus pe evacuarea victimelor cu ajutorul corzilor, prin diverse tehnici specifice Salvaspeo), exerciţii efectuate în Peştera Meziad şi Peştera cu Ferigi, dar şi în expuneri teoretice în domeniu şi analize ale acţiunilor derulate. Potrivit preşedintelui interimar al Salvamont - Salvaspeo România, Pinter Istvan, ”aceste sesiuni de pregătire internaţionale sunt deosebit de utile prin prisma faptului că, în cazul producerii unor evenimente a căror complexitate depăşeşte capacitatea de intervenţie a unei singure ţări, salvatorii din state diferite trebuie să utilizeze tehnici comune, omogene în vederea realizării unei intervenţii reuşite”. Directorul tehnic al Serviciului Salvamont - Salvaspeo, Tudor Rus a subliniat oportunitatea organizării acestei activităţi în România. „Fiecare ţară are minimum doi cursanţi, care învaţă tehnici de evacuare a unei victime din peşteri cu pasaje verticale. Este o foarte bună oportunitate de colaborare între diferite structuri de salvare internaţionale. Sâmbătă a fost programat un exercițiu de salvare din subteran, la Peștera cu Ferigi din Roșia. Este una dintre cele mai complexe peșteri din punctul de vedere al evacuării, din țară, fiind printre cele mai bune poligoane de pregătire pentru salvarea din peşteri. Exercițiul s-a desfășurat pe un traseu cu diferență de nivel de 110 metri și o lungime a galeriei de 700 de metri”, a declarat Tudor Rusu, directorul tehnic al Salvaspeo România. De asemenea, Viorel Lascu, secretar de stat în Ministerul Mediului, a declarat: „Participă și oameni din instituții, pompieri, salvatori urbani, care învață aceste tehnici speologice de salvare. Pentru că salvarea speologică are și o extensie inedită: salvările urbane, cum să scoți oamenii de sub dărâmături, din canale, din puțuri, ține de salvarea speologică.  Și este o componentă în plină expansiune în Europa. Mai ales în cazul catastrofelor unde e nevoie de oameni care să poată scoate de sub dărâmături, singuri sau cu ajutorul câinilor. Una e să scoți un copil din puț în zece minute prin tehnica asta, alta e să escavezi zece ore ca să ajungi la victimă”.