Traian Băsescu nu a făcut altceva decât să împace şi capra şi varza prin poziţia sa echivocă. Pe de o parte, se exprimă la nivel diplomatic pentru o Serbie unită, iar pe de altă parte nu face nimic concret pentru a se opune iminentei proclamări a independenţei regiunii Kosovo, conformându-se, în felul acesta, voinţei marilor puteri occidentale. România şi-ar putea folosi dreptul de veto la nivelul instituţiilor europene, mai ales că mai există ţări care resping ideea independenţei kosovare: Spania, Cipru, Grecia, Slovacia. Poziţia inconştientă a lui Traian Băsescu ar putea avea consecinţe dramatice pentru noi pe viitor. Odată creat un asemenea precedent, şi anume acela de a se obţine independenţa politică şi statală pe criterii etnice, secuimea dornică de autonomie în Harghita şi Covasna nu ar mai avea decât nişte simple formalităţi de îndeplinit pentru a-şi realiza dezideratul. Acest fapt coincide cu înregistrarea recentă a Partidului Civic Maghiar, care îşi propune în mod făţiş autonomia teritorială, încălcând astfel prevederile constituţionale. Toate acestea se petrec în contextul în care este binecunoscută poziţia politică a Budapestei, care a fost întotdeauna, când mai voalat, când mai pe faţă, în slujba intereselor iredentiste maghiare.
Revenind la momentul Kosovo, se vehiculează că proclamarea independenţei regiunii este o chestiune de zile, mai exact după cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor din Serbia. Singura poziţie de sprijin pe care o are Serbia în acest context vine din partea Rusiei lui Putin. Vânzarea către Gazprom a companiei de petrol a Serbiei, sub preţul pieţei, pare a fi tributul care trebuia plătit în schimbul sprijinului rusesc. Rămâne de văzut cât de consecventă va fi de această dată poziţia Rusiei, având în vedere faptul că şi în 1999 ruşii au susţinut iniţial Serbia împotriva ameninţărilor venite din partea Americii şi a NATO, ca, mai apoi, odată cu bombardamentele americane, să facă un pas înapoi. Rusia l-a abandonat atunci pe Slobodan Miloşevici, căruia îi promisese iniţial sprijinul, acesta ajungând ulterior în faţa Tribunalului de la Haga, iar mai apoi în puşcărie, unde a şi murit în izolare şi uitare completă. Istoria s-ar putea repeta din acest punct de vedere, cu toate că există un element care diferenţiază situaţia de acum de cea de atunci. Rusia ţarului Putin este mult mai puternică şi mai unită din punct de vedere economic şi politic decât Rusia etilică a lui Elţin. În ceea ce priveşte marile puteri occidentale, nu ar fi de spus decât că ele asistă complice şi parşiv la această lovitură dată elementului creştin, simbolizat din punct de vedere istoric de regiunea Kosovo. Spiritul creştin fiind cel care stă, de fapt, la baza fundamentului spiritual al Europei.
De fapt, nimic nu mai este surprinzător din partea acestui Occident în declin, din moment ce oficialii europeni vor să ofere sârbilor, în schimbul recunoaşterii independenţei, vize pentru Europa. Pentru occidentali, până şi demnitatea naţională trece prin stomac.

Dincolo de toate speculaţiile care se pot face în acest moment şi de repercusiunile unui asemenea precedent, rămâne de blamat prestaţia lamentabilă a politicii externe româneşti. Poziţia preşedintelui Traian Băsescu este consecventă cu atitudinea oportunistă şi obedientă avută de Emil Constantinescu în 1999, când România s-a pus, în modul cel mai nevertebrat cu putinţă, la dispoziţia forţelor americane, care aveau nevoie de spaţiul nostru aerian pentru a executa poporul sârb. Fără a fi apocaliptici, putem conchide că situaţia aceasta delicată conţine în ea însăşi germenii unui conflict, care ar putea degenera, dacă părţii sârbe îi va fi călcată din nou în picioare demnitatea naţională.