Dacă dascălii care mai sunt încă la catedră au mai câştigat ceva în plus la salariu, în urma ultimelor negocieri, pensiile în această branşă au rămas mult în urmă. Cu toate acestea, un proiect de lege privind recalcularea pensiilor încă nu este definitivat. În loc să ia măsuri pentru a proteja realmente categoriile defavorizate, aleşii noştri şi-au votat creşterea propriilor pensii. Au uitat chiar şi de cei care le-au fost dascăli că supravieţuiesc dintr-o pensie de mizerie. Nu este de prisos să dăm un exemplu elocvent în acest sens. Apostol Gheorghe, în vârstă de 91 de ani, fost învăţător în satele Batăr, Tăut, Tinca, şi soţia sa, dna Apostol Varvara, după 40 de ani de activitate, au o pensie ce depăşeşte cu puţin 3 milioane de lei lunar. Cu ce sunt dânşii vinovaţi că au ieşit la pensie acum 20 de ani cu un salariu mic? Nimeni nu ia în considerare că dascălii de la sate, în special, în afară de munca la catedră, au prestat tot felul de munci neplătite: alfabetizarea, culturalizarea maselor, au avut în grijă cercurile pedagogice, mulţi sunt "învăţători emeriţi" cu diferite grade didactice. Au aflat cu stupoare că domnii parlamentari, după patru ani de şedere în fotolii, moţăind sau lipsind de la şedinţe, îşi propun pensii de peste 25 de milioane pe lună, de opt ori mai mult decât a celui care l-a învăţat "abecedarul". Este o nedreptate de care ar trebui să se ţină cont. Nu e de mirare că mulţi dintre concetăţenii noştri, inclusiv dascălii, întorc spatele unei clase politice, care, în ultimii 14 ani, a promovat o serie de demnitari "fără demnitate", diplomaţi "fără diplomaţie" sau preşedinţi "fără prestanţă". Fiindcă se tot spune că fiecare popor îşi are conducătorii pe care îi merită, ne întrebăm, totuşi, oare noi, românii, nu merităm mai mult? În acest sens, participarea la alegerile ce se apropie ar fi un act de curaj, dar şi o probă a maturităţii electoratului de a şti pe cine să aleagă.