Orașul Kosice a găzduit, la finele săptămânii trecute, turneul inaugural al Interligii la futnet, competiție ce reunește echipe de tenis cu piciorul din patru țări: Cehia, Slovacia, Polonia și România.

 

Deținătoarea titlului, CS Tengo Salonta, a aliniat o formație tânără, fiind lipsită de aportul experimentatului jucător Georgel Bobiș. Echipa pregătită de Vasile Sorean sr. a avut un parcurs mai slab, încheind etapa inaugurală pe locul al 4-lea. Bihorenii au evoluat în următoarea formulă: Alex Sorean, Vasile Sorean jr., Nagy Darius, Denis Purjea și Bagosi Istvan. „Se putea și mai bine, dar pentru început nu e rău. Oricum campionatul e lung și nu se termină cu sezonul regulat, ci abia incepe cu playoff-ul”, a precizat antrenorul formației salontane.

Următorul turneu al Interligii va avea loc la Salonta pe 28 mai, organizatorii pregătind un spectacol sportiv de calitate cu ocazia zilelor municipiului.

Luna trecută, Tengo Salonta și Victory Cluj-Napoca au participat la un puternic turneu internațional găzduit de orașul Vsetin (Cehia). La Asutin Cupa au fost prezente 20 de echipe din patru țări: Cehia, Slovacia, Ungaria și România. S-a jucat după regulamentul ceh (două căderi) Tengo Salonta reușind să ajungă până în sferturile de finală. Echipa bihoreană a terminat în cele din urmă pe locul al 7-lea, cea mai bună clasare obținută de o formație din România la prestigiosul turneu de futnet.