S-a încheiat unul dintre cele mai disputate campionate din istoria Ligii a IV-a Bihor. FC Hidişel şi CS Diosig au dus o luptă pasionantă pentru câştigarea întrecerii până în ultima secundă a întrecerii, pe care au încheiat-o cu acelaşi punctaj. Rezultatele duelurile directe au propulsat-o, însă, pe FC Hidişel pe primul loc după o victorie cu 1-0 în deplasare şi o remiză (0-0) duminică după-amiază pe teren propriu.

Determinare fantastică

Ultimul joc dintre cele mai bune echipe din competiţie a fost demn de o finală a campionatului. Pe o ploaie mocănească şi un teren greu, pe alocuri îmbibat cu apă, s-a jucat cu o ambiţie ieşită din comun, dar sub semnul sportivităţii, duelul plăcând celor aproximativ 400 de oameni care au înfruntat vremea potrivnică fotbalului. Ritmul a fost alert, ocaziile, nu foarte multe, s-au succedat la cele două porţi, dar ambii portari au avut o zi fastă într-o partidă cu presiune asupra fiecărei echipe.

Ocazii mari la ambele porţi

Gazdele, care aveau două variante (victorie sau egal) pentru a termina pe prima poziţie, au irosit prima şansă de a marca. Zadori S. (15) a reluat cu capul din 7 metri puţin pe lângă, iar Sfârlea (54) a tras cu pământul de la aproape 25 de metri, dar Vlad Gheţe s-a întins şi a  respins mingea. Între cele două ocazii, Hodişan (22) a şutat din unghi, însă Barabaş a fost atent. Până la pauză s-a jucat mai mult între cele două careuri, dar partida a plăcut prin angajament pe o vreme tipic londoneză. Imediat după puză, CS Diosig a fost mai insistentă şi Hodişan (47) a deviat din faţa porţii, numai că Barabaş a reuşit să respingă. A urmat o dublă mare ratare a oaspeţilor. Jurca (57) a scăpat singur în poziţie laterală, a încercat să-l dribleze pe Barabaş, care a deviat mingea, mijlocaşul oaspeţilor a recuperat-o şi a şutat spre poartă, dar portarul Hidişelului s-a repliat şi a parat balonul. Scăpată cu bine din momente delicate, mai experimentata formaţie gazdă nu s-a limitat la defensivă, ci a încercat să exploateze spaţiile lăsate de un adversar care avea nevoie de victorie. După ce P. Ardelean (71) a reluat cu capul din apropiere peste şi mai apoi (74) pe centrul porţii, Vlad Gheţe, portarul naţionalei de minifotbal şi-a exersat reflexele la lovitura liberă de la 22 de metri executată de Sfârlea (77), precum şi la şutul puternic al lui Zadori S. (87) din marginea careului mare. Dincolo de duelurile aprige pentru minge până la final am mai notat eliminarea lui Zadori (90+2) pentru cumul de galbene, sancţiune sinonimă cu suspendarea pentru primul joc de baraj.

An de an în prim-planul competiţiilor judeţene, FC Hidişel se află în premieră în postura de laureată a eşalonului patru într-un sezon în care a mai cucerit şi Cupa Bihorului, dar meritoriu a fost şi parcursul lui CS Diosig, care a condus o bună parte din acest campionat.

După hora bucuriei, jucătorii echipei manageriate de Spiridon Baltasavias au primit trofeul, medaliile şi tricourile de campioni din partea preşedintelui AJF Bihor, Valer Vancea şi a secretarului Petru Boros. Oficialii forului fotbalistic judeţean au premiat cu medalii şi CS Diosig pentru prestaţia nesperată de bună la revenirea după mulţi ani în Liga a IV-a.

Hidișel: Barabaș – Făcruța, Bundea (77 P. Ardelean), E. Popa, Cr. Copil, Sfârlea, Pocian, Lazăr, S. Zadori, Haș, Chira. Antrenor: Lucian Stance.

Diosig: Ghețe – Szücs, Karácsony, Mălaiu, Arsene, Onița, Hodișan, O. Jurcă, Olariu (73 Costea), D. Jurcă, Gado. Antrenor: Vig Zoltán.

Arbitri: Rareș Vidican – la centru; Ciprian Fiter, Iulius Timar –asistenţi, Laurențiu Danșa - rezervă. Observator AJF: Ioan Pirtea.