În cadrul celui de-al doilea turneu final din cadrul Cupei Federației Române de Polo la copii născuți 2003-2004, echipa pregătită de către Vekerdi Ladislau și-a surclasat încă o dată toți adversarii așa cum o făcuse și în urmă cu două săptămâni în Bazinul Olimpic „Ioan Alexandrescu” din Oradea. Așadar, cu victorii pe linie, Crișul Oradea și-a adjudecat titlul de campioană națională.

Desfășurat în Bazinul „Anatolie Grințescu” din Capitală, cel de-al doilea turneu final a confirmat superioritatea evidentă a micilor poloiști orădeni de la Crișul. Așa cum își propunea antrenorul Vekerdi Ladislau la finele primului turneu, Crișul Oradea a terminat neînvinsă competiția demonstrând astfel diferența evidentă de valoare față de celelalte competitoare. Cum era de așteptat, Antonio Faragău a fost desemnat cel mai bun jucător al întrecerii după ce și la Oradea și-a demonstrat calitățile incontestabile.

Echipa pregătită de Vekerdi Ladislau a înregistrat următoarele rezultate la turneul din Capitală: 9-4 cu CSM Oradea, 20-6 cu Dinamo București, 13-10 cu Steaua București, 13-2 cu CSM Cluj, 14-6 cu Triumf București, 10-4 cu H2O Polo Târgu Mureș și 14-6 cu CSȘ 1 București.

Clasament final: 1. Crişul - 39 puncte; 2. CSŞ nr. 1 Bucureşti - 33 puncte; 4. Triumf  Bucureşti - 24 puncte; 4. Steaua – 24 puncte; 5. CSM Oradea - 21 puncte; 6. Dinamo - 9 puncte; 7. CSM Cluj - 3 puncte; 8. H20 Polo Târgu Mureş - 3 puncte.

Lotul echipei campioane: Bakaj Benjamin, Dobrovan Bence - Szilágyi Erik, Baki Roland, Belényesi Dávid, David Moca, Birinyi Márk, Alex Băican, Andrei Mureşan, Nagy Péter, Brigitta Sucigan, Patrick Dumitru, Antonio Faragău, Paul Popuţe, Vivien Bonca. După cum se observă, din lot fac parte şi două poloiste, Brigitta Sucigan şi Vivien Bonca.