Oradea a fost săptămâna trecută gazda unui șir de evenimente în cadrul „Lunii donatorului de Organe din România”. Pacienții cu transplant, alături de medici, au aprins o lumânare pentru donatori la Biserica cu Lună promițând să facă același gest în cât mai multe localități din țară.    

Evenimentul a fost organizat de Asociația Transplantaților din România (ATR). „Data de 16 iulie este data pe care noi am numit-o, de doi ani de zile, Ziua Națională a Donatorului de Organe. 16 iulie este și data la care s-a înființat Asociația Transplantaților din România iar luna aceasta împlinim 20 de ani de activitate. Ne dorim cât mai multe organe, centre de transplant şi specialiști, pentru că pe listele de așteptare sunt peste 4.000 de pacienți. Din păcate ne confruntăm cu o instabilitate mare la nivelul Ministerului unde miniștrii se schimbă atât de repede încât nu au timp să ducă la capăt proiectele începute. Dar nu ne dăm bătuți. Sunt probleme cu achiziția unor medicamente, iar pentru cei care au transplanturi întreruperea medicației, chiar și pentru o perioadă scurtă de timp, duce la reject. Asta înseamnă că organul se pierde. Ne bucurăm totuși că în această perioadă, împreună cu organele abilitate, am reuşit să ținem situația sub control. Oradea este reperul în donarea de organe. Ne-am mândri dacă am avea la nivel de țară încă două persoane ca și capacitate operațională și receptivitate în prelevarea de organe ca dr. Carmen Pantiș pentru că în felul acesta am salva mai multe vieți”, a spus Gheorghe Tache, președintele ATR. Carmen Pantiş a spus că se simte onorată că pacienții au ales Oradea pentru prima acțiune din Luna Donatorului. „Le mulțumesc familiilor celor peste 160 de donatori din Bihor, care au ales să salveze viața unor oameni pe care nu i-au cunoscut. O treime din numărul total anual de donatori din țară au fost din Bihor. Dacă fiecare oraș de mărimea Oradiei, din țară, ar da câte 10 donatori pe an, am ajunge rapid la media europeană de 15 donatori la un milion de locuitori. Nu este imposibil”, a spus Carmen Pantiș, medicul care se ocupă de transplanturi în județul Bihor.

Fostul ministru al Sănătății, Ladislau Ritli, a lăudat ATR, spunând că de fiecare dată când reprezentanţii ei vorbesc despre necesitatea transplantului și despre salvatul de vieți, o fac cu argumente solide.

„Tocmai de aceea situația transplanturilor în România s-a schimbat foarte mult. Pentru că vorbiți cum trebuie și aveți multă putere de muncă. Orădenii vor fi mereu alături de dumneavoastră” a mai spus Ladislau Ritli.

 

„Transplantul, un mers mai departe, împreună!”

Despre cum simte fiecare, la nivelul propriei ființe, transplantul, a vorbit Amalia Teodorescu – vicepreșeintele ATR. „În toate cazurile, atunci când apare un organ nou, pacienții cu un ochi plâng și cu altul râd. Se bucură pentru o nouă șansă la viață, dar și plâng pentru că cineva moare pentru ca ei să trăiască. Transplantul este și un mers împreună, mai departe. Purtăm mereu cu noi o bucățică din celălalt. Avem apoi o responsabilitate enormă pentru că trăim pentru doi și trebuie să-i facem fericiți pe toți cei din jurul nostru”, a povestit Amalia Teodorescu.

A urmat apoi un moment emoționant, în care mai mulți dintre pacienții care au trecut printr-o operație de transplant și-au povestit viața și experiențele. Concluzia unanimă a fost aceea că din experiența prin care au trecut au devenit mai puternici și că se simt obligați să trăiască din plin viața pe care o au, pentru că o simt ca pe un dar.

În România există doar 4 centre de transplant renal și o listă de așteptare de 4.345 de pacienți. Centre de transplant hepatic sunt doar două la nivel național, cu o listă de așteptare de 461 de persoane, iar centre de transplant de cord sunt trei. 127 de pacienți așteaptau o inimă compatibilă în 2015. În ceea ce privește transplantul de pancreas, aici există două centre și o listă de așteptare de 119 persoane.

Cele mai multe transplanturi în 2015 au fost de rinichi, 245 de proceduri din care 199 de la donatori aflați în moarte cerebrală. Pentru prelevare de ficat s-au făcut 96 de proceduri din care 85 de la donatori aflați în moarte cerebrală. În ceea ce privește transplantul de cord, la o listă de așteptare de 127 de persoane, în 2015 s-au făcut doar 4 proceduri, iar în ceea ce privește transplantul de pancreas, în 2015 s-a făcut o singură procedură (în scădere drastică față de 2014 când au fost înregistrate 12 proceduri), un transplant combinat rinichi-pancreas.