Primul mit: „Lumea-i extraordinar de rea!”. Auzi asta zi de zi, pe stradă, la radio, la tv. Toți oamenii se întind între două extreme: o extremă a oamenilor care într-adevăr poartă răutatea în suflet și care nu sunt în stare de altceva, și extrema oamenilor incapabili de ură și incapabili de a face rău.

Dar cei care se încadrează în aceste extreme sunt foarte puțini, restul se înșiră între cele două extreme. Adică fiecare om poartă în suflet și pe dracul, plin de ură, și pe îngerul, plin de iubire. Așa se face că sunt momente în care orice om poate aluneca în ură, precum sunt și momente în care orice om se poate înălța în iubire și blândețe față de cei din jur. Nu trebuie decât ca fiecare să se uite la familia lui, la prietenii lui, în jurul său și îmi va da dreptate. Atunci întrebarea care se pune este ce îi poate face pe oameni să alunece în răutate și ură? Pericolul, nesiguranța și neliniștea, imposibilitatea de a-și programa viitorul sunt condițiile care îl scot pe dracul din sufletul omului. În acest moment istoric, în această societate de care avem parte câți sunt feriți de nesiguranță, de neliniște, câți au satisfacții care să îi ajute să treacă râzând prin mocirla din jur, câți sunt siguri în calcularea viitorului? Atunci oamenii sunt cu toții răi, de blamat, sau toată lumea este victimă a vitregiilor sociale pe care clipa istorică le oferă tuturor? Cum putem depăși condițiile? Simplu, învățând să zâmbim unii la alții. Și apoi există regula de aur a înțelepciunii. Nu pretinzi omului să fie ca tine. Îl iei așa cum este el. Dacă are aceleași principii cu tine, dacă ți se potrivește, îl iei de prieten, dacă nu, îl ștergi de pe listă, ca de pe o listă de bucate și astfel eviți suferința. Al doilea mit: „Așa sunt românii!”. Să analizăm puțin acest mit jignitor. Eu nu mă consider așa. Nici pe familia mea nu o consider așa. Nici pe prietenii mei nu îi consider așa. Tu, cititorule, cum te consideri, cum îți consideri familia și prietenii? Câți ca noi? Atunci? Nu cumva este o generalizare eronată, o minciună care a fost impregnată în mintea românilor? De către cine? De către cei care ne demonizează continuu, de către cei care vor ca în ochii celorlalte popoare să apărem ca personificarea răului, pentru a nu avea credibilitate și în felul acesta noi nu vom avea dreptate niciodată. Iar o cetate este ușor de cucerit când recrutezi trădători dinăuntru. Între toți cei pe care îi citiți sau îi auziți la radio ori tv, câți iau apărarea adevărului românilor, ei înșiși zicând că sunt români și câți își denigrează cu nesimțire părinții, bunicii și strămoșii? Tot ce li se reproșează românilor se poate vedea la toate popoarele. „I-a prins iarna pe nepregătite. Așa-s românii!”. Ce a fost pe autostrăzile din Franța și Germania, când brusc a nins? „I-a prins inundațiile pe nepregătite. Așa-s românii!”. Ce a făcut o ploaie torențială în Germania? Cum i-a prins pe italieni cutremurul? Deci cum sunt românii? Doar că lor nu li se pune în cârcă ceea ce au făcut alții. Comunismul cultural promovează confuzia între cetățenie și etnie. Intenționat, în cunoștință de cauză. Așa se face că tot ce este penal „e făcut de românii!”. De reținut că sintagma: „Doar la români se poate! Așa-s românii! ”, a apărut la scurt timp după cântecul patriotic „Așa-i românul” ca o replică la acesta și pentru a-i compromite mesajul. Cine ne monitorizează atât de atent? Sau fraierii cui suntem de le înghițim pastilele otrăvitoare?