Peste 200 de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII "Dimitrie Cantemir" din Oradea învaţă de trei zile în frig, deoarece conducerea unităţii de învăţământ nu a primit combustibilul solicitat pentru centrala termică. În aceste zile geroase, copiii au fost nevoiţi să aducă de acasă radiatoare, pentru a încălzi cât de cât sălile de clasă. Unii părinţi chiar au refuzat să-şi mai lase copiii să meargă la şcoală, iar o parte din învăţători au scurtat orele de cursuri. Acesta este al treilea an consecutiv în care elevii sunt nevoiţi să suporte frigul din sălile de clasă la respectiva instituţie de învăţământ, având în vedere că anul trecut centrala de încălzire care funcţionează pe bază de motorină s-a defectat. Conducerea unităţii de învăţământ a solicitat combustibilul necesar pentru încălzirea şcolii încă din luna decembrie 2004, însă, din cauza restructurării Administraţiei Patrimoniului Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea, care se ocupa de şcolile orădene, livrarea motorinei s-a amânat. Din acest motiv, de câteva zile, cei aproape 250 de elevi stau la ore cu hainele pe ei şi cu căciulile pe cap. Ieri după-amiază, cisterna cu combustibil a intrat pe poarta şcolii, astfel că, de azi, procesul instructiv-educativ se va desfăşura în bune condiţii.