În perioada 28-30 septembrie a.c., la Gheţarul de la Scărişoara (Gârda) s-a desfăşurat cel de-al XXX -lea Congres al Federaţiei Române de Speologie, care a reunit aproximativ 200 de speologi atât din ţară, cât şi de peste graniţă. "Programul acestui eveniment a cuprins o conferinţă de protecţie la care au participat reprezentanţi ai parcurilor din România şi reprezentanţi ai Cluburilor de Speologie, în cadrul căreia s-au dezbătut teme precum: proceduri de acces în peşteră pe teritoriul Parcului Natural Apuseni, respectiv iniţierea unei asociaţii a peşterilor amenajate din România", a precizat Viorel Lascu, preşedintele Federaţiei Române de Speologie. Totodată, în cadrul Congresului a mai avut loc şi o nouă întâlnire a administratorilor Parcului Natural Apuseni, a Parcului Natural Regional Vercors din Franţa, respectiv a Serviciului Public Salvamont Salvaspeo Bihor cu privire la elaborarea de planuri de management al parcurilor naturale. Mai mult, a fost efectuată o serie de vizite în localităţile Gârda, Arieşeni şi la Gheţarul de la Scărişoara. "De menţionat faptul că pe teritoriul României au fost descoperite 16 mii de peşteri, 4000 dintre acestea fiind situate în Parcul Natural Apuseni. Din cele 16 mii de peşteri, doar opt sunt amenajate, şi anume: Peştera Vadu Crişului, Meziadului, Unguru, Urşilor, Dâmbovicioarei, Ialomiţei, Scărişoara şi Peştera Liliecilor din Cheile Bistriţei. Dintre toate acestea însă, doar Peştera Urşilor din judeţul Bihor este amenajată la standardele impuse, dar şi acolo mai sunt necesare câteva schimbări", a mai adăugat Viorel Lascu.