Cântăreaţa în vârstă de 29 de ani a dezvăluit că nu a putut să revadă scena sa erotică din serialul „Bates Motel”, aşa că a iniţiat un joc cu alcool pe Instagram. Rihanna şi-a făcut debutul în serialul „Bates Motel”, în rolul lui Marion Crane, episodul fiind difuzat luni, informează Daily Mail.

 

Rolul a devenit unul iconic datorită interpretării actriţei Janet Leigh, în filmul din 1960 „Psycho”, regizat de Alfred Hitchcock. Rihanna nu a putut să revadă scena cu pricina aşa că a iniţiat un joc de băut alcool cu fanii săi, pe care l-a distribuit live pe reţeaua de socializare. Luni seară, Rihanna a postat un video live pe Instagram în care se uita la primul episod din noua serie Bates Motel: „Este atât de ciudat, oh Doamne”, a spus vedeta vizibil ruşinată acoperindu-şi chipul şi privind în altă parte, în timp ce pe ecran se desfăşura scena erotică: „Nu pot”, a mai adăugat vedeta.

Cântăreaţa din Barbados a postat un video Live pe Instagram în care apare privind primul său episod din serial: „Nu pot să-mi ascult nici măcar vocea, e scârbos”, s-a plâns aceasta. Pentru a face lucrurile mai suportabile, le-a propus fanilor un joc cu alcool, bând câte un shot de tequila de fiecare dată când cineva pronunţa cuvântul „Norman”. În primele două episoade, personajul Marion apare în scena provocatoare din pat alături de iubitul său, Sam Loomi (interpretat în noul serial de către Austin Nichols).

Rihanna a avut o apariţie atractivă în rolul lui Marion, telespectatorii putând-o vedea cu părul roşu revărsându-se pe umerii goi. Ea îl imploră pe Sam, care are probleme cu datoriile şi spune că încearcă o metodă de a produce bani rapid, să se căsătorească cu ea şi îi cere să-l însoţească în oraş. Marion îl sărută pe Sam şi îşi ia la revedere de la acesta. Marion, care este notar public pleacă apoi la serviciu purtând un costum gri mulat cu un decolteu.

Episodul se centrează în jurul lui Marion care încearcă diferite modalităţi de a reuşi să aibă o viaţă mai bună alături de iubitul său. Finalul primului episod se încheie cu o scenă în care Marion este suprinsă într-un peisaj ploios, întunecat. Producătorul executiv al „Bates Motel”, Kerry Ehrin a dezvăluit că serialul va urmări scenariul lui Hitchcock în care Marion Crane fură bani de la şefii săi pentru a fugi cu prietenul său Sam.

Cu peste 45 de milioane de albume vândute în întreaga lume şi peste 210 milioane de piese descărcate în variantă digitală, Rihanna a ajuns un idol al noii generaţii, dar şi un artist de renume mondial. Până în acest moment, a lansat şapte albume în şapte ani, iar 13 dintre single-uri au ajuns number one.

Rihanna a câştigat opt premii Grammy şi a ajuns cea mai vizionată artistă pe Vevo/ You Tube – cu şapte milioane de accesări. Mai mult, este considerată şi cea mai "prietenoasă" artistă pe Facebook – cu peste 81 de milioane de prieteni.