Câștigătorii celei de-a XV-a ediții a Premiilor Muzicale Radio România (PMRR) au fost desemnați, luni seară, în cadrul unui concert-spectacol la Sala Radio, trei dintre cele 15 trofee acordate intrând în posesia Andrei (pentru categoriile cea mai bună voce feminină, vocea anului și piesa anului).

 

Premiul pentru cea mai bună voce masculină i-a revenit lui Florin Ristei, iar artistul anului a fost desemnat Carla's Dreams. Premiul special pentru întreaga carieră a fost înmânat de Stela Enache seniorului muzicii ușoare românești Alexandru Jula. Pe parcursul serii au fost acordate 15 premii pentru cele mai bune performanțe ale anului trecut în muzica pop, folk, pop-dance și pop-rock, artiști de top ai show bizz-ului românesc și numeroase hituri ale anului 2016 figurând pe lista nominalizaților. Premiile au fost înmânate de invitați speciali, compozitori și interpreți, personalități ale vieții muzicale și oameni de radio. Premiul pentru Artistul anului a fost anunțat printr-un mesaj video de Ovidiu Miculescu, președinte-director general al Societății Române de Radiodifuziune. Pe scena Sălii Radio au urcat rând pe rând și au cântat live premianții celei de-a XV-a ediții a Galei Premiilor Muzicale Radio România: Cel mai bun debut: Irina Rimes; Cea mai bună piesă pop-dance: „I loved you” - DJ Sava feat. Irina Rimes (Irina Rimes, Lu-K Beats / Cat Music, Quantum Music); Cea mai bună piesă pop-rock: „Moment of silence” - Ovidiu Anton; Cea mai buna piesă pop: „Gura ta” - Delia & Deepcentral (George Călin, Doru Todoruț / Cat Music & Universal Music România); Omul cu chitara: Adrian Sarmășan; Cel mai bun video: „Iubirea schimbă tot” - Andra (Andra Records / MediaPro Music, regia Alex Ceaușu - Ador Media); Cel mai bun compozitor / producător: Andrei Tiberiu Maria & Șerban Cazan; Albumul anului 2016: Deliria - Delia / Cat Music;

Cel mai bun mesaj: „Îndrăgostit deși n-am vrut” - Smiley (Andrei Maria, Marius Pop, Alex Racoviță, Vlad Popescu, Șerban Cazan, Dorian Micu, Vlad Munteanu); Cea mai bună voce masculină: Florin Ristei; Cel mai bun duo / grup: Delia feat. Deepcentral („Gura ta”); Big like: „Sub pielea mea” - Carla's Dreams (Carla's Dreams, Alex Cotoi / Global Records);

Cea mai bună voce feminină: Andra; Piesa anului: „Iubirea schimbă tot” - Andra (Constantin Bodea, Elena Moroșanu, Diana Moraru, Șerban Cazan, Dorian Micu / Andra Records / MediaPro Music); Artistul anului: Carla's Dreams. Trofeele încrustate cu argint, semnate de artistul plastic Ioan Tămâian, devenite de câțiva ani emblema PMRR, au fost acordate la 15 categorii, pentru care au fost nominalizați 35 de artiști și 32 de piese și albume. Radioul public răsplătește astfel, an de an, performanțele deosebite ale muzicii românești pop, pop-dance, folk și pop-rock din anul anterior.

Premiul pentru cel mai bun debut a fost acordat Irinei Rimes. Au mai fost nominalizați Andi, Jean Gavril, Russo și The Motans.