Actorul Jonah Hill a mărturisit recent că a inhalat atât de multă cocaină falsă în timpul filmărilor pentru „Wolf of Wallstreet”, încât a ajuns la spital.

 

Jonah Hill a mărturisit într-un interviu acordat recent lui Bill Simons Hill că a petrecut şapte luni pe platoul de filmare pentru producţia „Wolf of Wallstreet”, prizând cocaină falsă în fiecare zi. Actorul a dezvăluit că a ajuns la spital, în timpul filmărilor, după ce a inhalat prea multă cocaină falsă. Hill a jucat rolul lui Donnie Azoff în filmul lui Martin Scorsese, ce a avut premiera în 2014, iar personajul său prizează cocaină aproape la fiecare apariţie în prim plan. „A trebuit să mă internez în spital. Dacă ingerezi atât de multă cocaină falsă în plămâni, te îmbolnăveşti foarte tare, iar noi luam aceasta cocaină falsă de şapte luni, în fiecare zi”, a declarat actorul prezentatorului Bill Simmons Hill, în cadrul show-ului „Any Given Wednesday”. „Am avut bronşită vreme de trei săptămâni”, a adăugat acesta. „Pudra este o vitamină, dar asta nu contează, pentru că dacă inhalezi foarte multă în plămâni, în cele din urmă vei fi foarte bolnav. N-am mai avut atât de multă vitamina D în corp, în viaţa mea. Puteam să ridic o maşină deasupra capului!”, a glumit actorul pe seama incidentului.

Hill, despre care se spune că ar fi cel mai bun prieten al lui Leonardo DiCaprio, a avut parte de o farsă din partea acestuia, la începutul lunii, moment ce a fost filmat şi a devenit viral după ce a fost publicat în mediul online. Leonardo DiCaprio s-a prefăcut că este un fan agresiv şi a tăbărât asupra lui Hill, cu telefonul mobil în mână, făcându-o zeci de fotografii. Vorbind despre incident, Hill a recunoscut că s-a speriat iniţial, adăugând că el nu şi-a dat seama cât de mulţi oameni au văzut videoclipul până când a început turneul de promovare al filmului „War Dogs”. „Nu am avut ideie cât de cunoscut e videoclipul”, a declarat Jonah Hill. „Dar faptul că videoclipul face acum înconjurul lumii, pe internet, îi face pe unii să creadă că am făcut ceva uimitor, pentru că m-am speriat în halul acela de un prieten, pe stradă. A fost amuzant. A fost un moment frumos”, a declarat Hill, după care a ţinut neapărat să atragă atenţia publicului şi în privinţa intimităţii actorilor.

Hill s-a arătat oarecum deranjat de faptul că din cauza celebrităţii, amicul său DiCaprio nu ar fi putut face o astfel de glumă, fără ca videoclipul să devină viral.