Mihai Vieru şi echipa sa de la Festivalul "Primăvara poeţilor" i-a chemat, ieri, la întâlnirea cu poezia pe elevii de la Grupul Şcolar "Vasile Voiculescu", într-o sală absolut fabuloasă, Biblioteca Liceului. Puţin stingheri la început, tinerii s-au lăsat pătrunşi de atmosfera creată de Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu, David Bryan şi Mircea Covaci, cu prilejul recitalului susţinut pe versurile poetesei franceze Louise Labé şi ale lui William Shakespeare.

Elevii de la "Vasile Voiculescu" nu vor uita prea uşor această întâlnire cu poezia. Alexandrina i-a fermecat din prima, cu vocea ei încântătoare, interpretând, în franceză veche, sonete pe versurile poetesei franceze renascentiste Louise Labé. Florian Chelu l-a prezentat, apoi, pe David Luke Michael Bryan, un tânăr cetăţean european din Marea Britanie, pe care Oradea l-a adoptat de câţiva ani. "E o plăcere să fiu aici", le-a spus el, în limba engleză, manifestându-şi speranţa că ceea ce le va cânta va fi pe placul lor. Şi aşa a fost. Tânărul a prezentat câteva sonete shakespeariene, cucerind audienţa, în special elevele, care l-au aplaudat furtunos încă de la prima interpretare. Artistul i-a îndemnat să se uite, în acest an, la Cerbul de Aur, pentru că probabil îl vor vedea evoluând. "Aşa că mă bazez pe votul vostru!", le-a mai spus el tinerilor. Alţi elevi participau între timp la întâlnirea cu poezia în cadrul Colegiului Naţional "Emanuil Gojdu" din Oradea.

Festivalul "Primăvara poeţilor" continuă astăzi, 25 martie, de la ora 10:00, la Liceul Greco-Catolic, iar de la ora 13:00, la Colegiul Naţional "Mihai Eminescu". Începând cu ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană "Gheorghe Şincai", va avea loc un recital "Mahabharata", susţinut de Carmen Vasile. Mâine, 26 martie, va avea loc o întâlnire cu poezia la Colegiul Economic "Partenie Cosma", de la ora 13:00, iar de la ora 17:00, la Biblioteca Judeţeană, un maraton literar în cadrul "Cenaclului de la Bibliotecă".