Luceafărul va încheia anul pe primul loc
* Etapa a 14-a a lămurit problema "campioanei de toamnă" în eşalonul patru. Cu o rundă înaintea încheierii turului, Luceafărul este sigur că va ierna pe primul loc, după ce a surclasat Victoria Avram Iancu. * Următoarea clasată, Unirea Valea lui Mihai, aflată la şase lungimi în spatele liderului, s-a impus şi ea, dar la o diferenţă mai mică decât se anticipa, în fieful Tricolorului Alparea. Primele două clasate se vor confrunta la sfârşitul săptămânii, într-un meci care ar putea relansa sau rezolva problema câştigătoarei campionatului. * La limită s-a impus şi Bioland Paleu, la Cordău, printr-un gol marcat chiar în primul minut. * Surprize la Aleşd şi Săcueni, unde echipele locale, considerate favorite, nu au izbutit să treacă de Oţelul Ştei, respectiv Frontiera Oradea. * În schimb, Izvorul Cociuba Mare şi Locadin Ţeţchea au dispus, în deplasare, cu un scor identic de ultimele clasate, Vulturul Dobreşti şi Granitul Nucet. * Partidă spectaculoasă la Vaşcău, unde Biharea a reuşit, în doar două minute, să întoarcă un rezultat ce până spre final le era favorabil celor de la Cetatea Biharia.

Crişul Aleşd - Oţelul Ştei 1-1
Marcatori: Dumiter 72 / Crainic 41
Cartonaş roşu: - / Junc 90 (cumul de cartonaşe galbene)
Crişul: Ciursaş - Iaz, L. Popa, Vancea, Berce, Fogarasi, Ardelean, Dumiter, Ivan (Şereş 45), Chebeleu, Kovesdi. Antrenor: Mircea Madar.
Oţelul: Sava - Clepce, Merce, L. Bogdan, R. Ciuciu, Matiuţă, Junc, Boca, Petriş, Crainic, G. Fordon (Şoldi 80). Antrenor: Florin Galea.
Arbitri: F. Toia - Albu, Drăghici. Observator: Gheorghe Rusu.
La juniori: 0-1 (Balla)

Luceafărul Oradea - Victoria Avram Iancu 7-0
Marcatori: Peter 23, Monenciu 25, Crişan 28, C. Pop 33, Gavriş 36, Grosu 41, Cuc 90+2
Luceafărul: Scurt - Jude (Briciu 28), Ardelean, Peter, C. Pop (Cuc 42), Ov. Ghilea (Gavriş 28), Crişan, Cipău, Grosu, Ember, Monenciu (Trofin 54). Antrenor: Florin Fărcaş.
Victoria: Mureşan - C. Buzgău, Ienciu, Iacob (Nistor 79), Tătar, Cuciula, F. Sabău, Benea, Martin (Herman 34), Shammat, Huple. Antrenor: Radu Goina.
Arbitri: L. Danşa - I. Timar, O. Timar. Observator: Ioan Suciu.
La juniori: 7-0 (Câmpan 2, Moţ 2, Hodişan, Bocoi, Costea)

Vulturul Dobreşti - Izvorul Cociuba Mare 0-2
Marcatori: Lazea 54, A. Chiş 68
Cartonaşe roşu: C. Marincean 89 (cumul de cartonaşe galbene), Moţiu 90 (scuiparea unui adversar) / Şut 90 (scuiparea adversarului)
Vulturul: V. Burescu - Maliţa, Moţiu, Borsa, Ciuhandu, Sebeştean, Goina, Bolha, Mitran, Cl. Dume, C. Marincean. Antrenor: Valentin Vesa.
Izvorul: Şut (Perţe 90) - Fazekas, Urusţ, Chiricheu, David, Lazea, Pavel, Ţirban, Barani, Budean, Chiş. Antrenor: Sorin Nan.
Arbitri: D. Dumuţa - Moş, D. Pantea. Observator: Gheorghe Pirte.
La juniori: 2-2 (Drăgăştean, Anca / B. Mintaş, Chiorean)

Stăruinţa Săcueni - Frontiera Oradea 0-0
Cartonaş roşu: C. Popa (63, comportare nesportivă)
Săcueni: Giura - Gârz, Copil, Floruţa, Lemak, Mih, Lazăr (Ciuciu 30), Hora, Paşcalău (Praja 78), Fâşie (Moga 60), Morna. Antrenor: Lucian Stance.
Frontiera: Bota - Lăzău, Gherle, C. Popa, Chişe, P. Pop, Ruge, Pereţ, Ilisie (Csiri 90), Jurcă, Pihuleac (A. Popa 60). Antrenor: Sorin Pop.
Arbitri: Puskas Zoltan - Meszaros Csaba, Keretesz Ferenc (Ungaria). Observator: Rozsa Ludovic.
La juniori: 6-1 (Bocioc 2, B. Anca 2, Tripon, Carţiş / Ţuţ),

Nova Cordău - Bioland Paleu 0-1
Marcator: Cioloş 1
Nova: Birta - L. Marian, Bungău, Bughi, Monra, O. Marian, Maghiar, Iuhas, Sălăgean (Lobonţ 70), Galea, Căvăjdan. Antrenor: Elisei Galea
Bioland: Dobre - Ienciu, Madar, Kadar, Pătulea, Popescu, Kiss, Cioloş, Szeles, Muzsnay (Beşu 46), Borza. Antrenor: Muzsnay Zsolt.
Arbitri: R. Bitea - C. Putyer, R. Pascu. Observator: Vancea Valer.
La juniori: 1-3 (Andor / Bacoş, Mudura, Ghiţ)

Granitul Nucet - Locadin Ţeţchea 0-2
Marcator: Ghiuro 3, 81
Granitul: Modan- Bodiu, Crişann (L. Tuduce 73), Haica (Lazea 46), V. Gabor, Micula, Suciu, Miclea, Balint (Teaha 56), Sime, S. Gabor. Antrenor: Nicolae Pantea.
Locadin: Szabo - Ţica, M. Popa, Alpărian, Tobias, Nedea (Ficuţ 90+3), A. Popa, Chirilă, Ciorba (Berindea 27), Rogojan (Popuţa 56), Giuro (Purge 88). Antrenor: Sorin Simuţ.
Arbitri: Borbely A. - S. Herman, Szilagyi V. Observator: Nagy Alexandru.
La juniori: 3-3 (Nagy, Boleac, Bajnok / Jurcă, Matea, Kleszken)


Tricolorul Alparea - Unirea Valea lui Mihai 0-1
Marcator: C. Avram 37
Tricolorul: Cioară - M. Pavel (Gabor 46), M. Belea, A. Pavel, Matei, Silaghi, C. Belea (Cheregi 58), Hulea (I. Marinău 85), A. Marinău, Tuduce, Hălmăgean. Antrenor: Ioan Pop.
Unirea: Groze - Săraz, Pap, Cura, Olah (Lakatos 65), Ştefan, Mălan (Fele Sz. 86), R. Avram, Szalai, E. Popa (Beres 90+2), C. Avram. Antrenor: Dan Dobai.
Arbitri: D. Costandache - Nagy Cr., G. Iacob. Observator: Radu Moldovan.
La juniori: 2-3 (Balogh, Câmpean / Sandor, Pauli, Pap)

Biharea Vaşcău - Cetatea Biharia 3-2
Marcatori: M. Sabău 3, F. Merce 76, Filip 77 / Zadori E. 20, Ţigan 59
Biharea: Boc - L. Sabău (Pădurean 20), Bursaşiu, Hulber, F. Merce, Bara, Teglaş (M. Merce 51), Filip, Micle, One, M. Sabău, Antrenor: Ioan Sabău.
Cetatea: Orban - Bulz, Mişurak, Popescu, Zadori E., Zadori S., Selejean, Nagy, Raţ (Iaz 84), Reşte, Ţigan. Antrenor: Kiss Alexandru.
Arbitri: A. Pop-Şumălan - M. Pirtea, M. Andor. Observator: Alexandru Terheş.
La juniori: 0-13 (Almăşan, Csapo 5, Oros 2, Gal 3, Kulcsar 2)


Clasament - seniori
1. Luceafărul Oradea 14 14 0 0 49-6 42
.................................................................................................
2. Unirea Valea lui Mihai 14 12 0 2 57-8 36
3. Izvorul Cociuba Mare 14 10 2 2 40-17 32
4. Bioland Paleu 14 10 1 3 35-10 31
5. Crişul Aleşd 14 10 1 3 38-19 31
6. Biharea Vaşcău 14 7 0 7 23-36 21
7. Stăruinţa Săcueni 14 5 4 5 20-20 19
8. Oţelul Ştei 14 5 3 6 19-29 18
9. Victoria Avram Iancu 14 6 0 8 25-41 18
10. Locadin Ţeţchea 14 5 1 8 20-27 16
11. Frontiera Oradea 14 5 1 8 17-29 16
12. Cetatea Biharia 14 5 0 9 26-36 15
13. Tricolorul Alparea 14 4 0 10 19-31 12
14. Nova Cordău 14 3 0 11 18-41 9
..................................................................................
15. Granitul Nucet* 14 3 1 10 19-50 4
16. Vulturul Dobreşti 14 1 0 13 9-30 3
* Granitul Nucet a fost penalizată cu şase puncte pentru substituire de jucător!
Etapa viitoare (22-23 noiembrie): Cetatea Biharia - Stăruinţa Săcueni; Victoria Avram Iancu - Biharea Vaşcău; Unirea Valea lui Mihai - Luceafărul Oradea; Locadin Ţeţchea - Tricolorul Alparea; Bioland Paleu - Granitul Nucet; Oţelul Ştei - Nova Cordău; Izvorul Cociuba Mare - Crişul Aleşd; Frontiera Oradea - Vulturul Dobreşti.