La sfârşitul săptămânii trecute, în Cetatea de la Buda, olarul Szolga-Geczi Iuliana, din Vadu Crişului, a primit titlul de Maestru în arta populară. Premiul se acordă anual la zece persoane din zona lingvistică maghiară.

 

În istorie, vasele ceramice au avut un rol important atât în depozitarea hrănii, cât și în păstrarea mâncării la temperaturi optime. Vasele ceramice, în funcție de forma și materialul folosit, mențin o temperatură constantă înăuntru. Primele informații despre olăritul din Vadu Crișului datează de la finele anilor 1890, când a luat ființă primul centru de olărit cu 50 de membri. Până la finele anilor 1930 acest meșteșug a fost atât de popular, încât până și Regele Carol al II-lea a fost impresionat de vasele de lut alb. Drept e că, dacă n-ar fi ajuns din greșeală în Vadu Crișului, n-ar fi descoperit la fel de ușor aceste vase. Astăzi, în Vadu Crişului, se-nvârt doar două roţi ale olarului. „Lutul este o materie miraculoasă. Extraordinar de plastică, uşor de prelucrat şi de format - calităţi apreciate deopotrivă de olari, sculptori, formatori. Spre deosebire de nisipul care se prăbuşeşte, castelul de nisip care se năruie, lutul, după ce în condiţii corespunzătoare, pierde apa de compoziţie, se întăreşte în foc, nu se mai combină cu apa, îşi păstrează forma în orice condiţii”. Este un fragment din cartea Terezei Mozes, fondatoarea Secţiei de etnografie a Muzeului Ţării Crişurilor, o pasionată a ceramicii albe de la Vadu Crişului. Într-adevăr, nimic nu este mai spectaculos decât mângâierea lutului în ritmul uniform al roţii de olar, încercând să ridice cu cele două mâini, ca pe o coloană fără sfârşit, vasul încă fragil, ne mărturiseşte Juliska neni, fiica lui Janos Hasas, un meşter olar cu o mână foarte bună. „Mi-o plăcut olăritul de mică. Pe vremea aia era ruşine să facă o fată treabă din asta, bărbătească, aşa că am furat meseria, uitându-mă la tăticu. Când plecau la câmp cei cinci fraţi, mă puneam la roată”, s-a destăinuit femeia, recunoscând însă că avea s-o facă şi de nevoie: „Când am rămas văduvă şi m-or dat afară de la fabrică, am tot olărit, să nu-mi las copiii să moară de foame”. Așa că am început să lucrez acasă cu lutul, așa cum am învățat când eram copil”. Olăritul nu a fost doar un hobby pentru doamna Iuliana, a devenit un mod de a-și câștiga pâinea și datorită vaselor lucrate cu multă răbdare a reușit să-și crească cei trei prunci. Astăzi, la varsta de 78 de ani, este încă activă. Desigur, anii apasă greu şi pe umerii olăriţei.

Sâmbătă, la ora 15.00, pe scena montată pe Terasa Savoyai din Cetatea de la Buda a avut loc decernarea premiilor de Maestru în arta populară. Cei prezenţi au fost salutaţi de către Balog Zoltán, ministrul Resurselor Umane din Guvernul Ungariei, care a înmânat distincţiile. Programul a continuat apoi cu o gală şi o recepţie dată în cinstea celor premiaţi. De la ing. Haşaş Ioan, viceprimarul comunei Vadu Crişului, am aflat că este pentru a doua oară când Asociaţia Pro Rev din Vadu Crişului, Asociaţia etnografică Kriza Janos, din Cluj, şi Academia de Ştiinţe Etnografice din Budapesta au propus-o pe Juliska neni la titlul de Maestru în artă popularaă, una dintre cele mai înalte distincţii oferite de statul maghiar. „Acest premiu primit este o recunoaştere a activităţii depuse de către Juliska neni, dar totodată este şi o recunoaştere a muncii acelor generaţii de olari, care de-a lungul secolelor au făcut ca ceramica albă din Vadu Crişului să aibă un renume mondial”, a declarat vicele.