Ieri au fost afişate rezultatele finale la Evaluarea Naţională 2011, după rezolvarea contestaţiilor. În Bihor au fost depuse 275 de contestaţii, în cazul a 95 de lucrări fiind modificată nota. Începând de mâine, elevii îşi vor completa opţiunile în fişele de înscriere la liceu.

Rezultatul la Evaluarea Naţională are pondere de 50% în media de admitere la liceu, restul de 50% fiind reprezentat de media generală obţinută în anii de gimnaziu (clasele V - VIII). Înscrierea în clasa a IX-a în liceele de stat se face fără examen, doar pe baza mediei de admitere. Începând de mâine, 29 iunie, şi până pe 5 iulie absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţi completează opţiunile în fişele de înscriere. În intervalul 30 iunie - 6 iulie datele din fişele de înscriere sunt introduse în baza de date computerizată. Din 30 iunie până în 7 iulie, părinţii şi candidaţii verifică fişele editate de calculator, pentru corectarea greşelilor în baza de date computerizată şi listarea fişelor corectate din calculator. Termenul limită pentru transmiterea bazei de date de la centrele de înscriere la Centrul judeţean de admitere, precum şi a listei absolvenţilor care nu participă la repartizarea computerizată este 8 iulie. Repartizarea computerizată la licee va fi făcută la data de 12 iulie, iar în 13 iulie liceele afişează rezultatele. În următoarele două săptămâni, cei admişi trebuie să-şi confirme intrarea la liceu.