Este evident că atunci când marea este liniștită poți pluti liniștit pe o plută, sau pe o saltea gonflabilă. Dacă marea se agită, ca să nu te îneci, ai nevoie de o barcă, cu cât mai neliniștită cu atât e nevoie de o barcă mai mare.

 

Dacă vine furtună pe mare, ai nevoie de vaporaș, sau chiar de vapor mare. Dar nici acestea nu îți folosesc dacă sunt lăsate la voia întâmplării, dacă nu sunt pilotate și conduse competent. În funcție de gradul furtunii, competența căpitanului salvează sau scufundă vasul, ori îl naufragiază.

Închipuiți-vă țara ca pe o barcă, iar pe conducătorii ei ca pe căpitan și colectivul lui de manevrare a navei. Și acum să luăm condițiile de navigare. Care este starea mării la ora actuală? Veți spune: „a, o hulă nimic deosebit!”. Da, dar hula a venit după o mare liniștită, iar cerul a devenit întunecat după ce păruse că se limpezește definitiv. Așa cum cer senin, zi de zi, un an, sau ani de zile nu este posibil decât acolo unde viața este imposibilă, tot așa, cer senin istoric pe termen lung (se pare că o zi istorică este o generație) nu este posibil, ar însemna moartea în încremenire a omenirii. Uniunea Europeană părea, doar părea, un vapor uriaș pe o mare liniștită. De fapt se dovedește a fi o plută uriașă legată amatoristic, formată din bărcuțe, bărci și vapoare. Odgoanele de legătură între elementele plutei europene sunt ridicol de slabe. Dovadă Brexitul! Cauza principală? UE a fost concepută ca organism suprastatal, care nu ține cont de existența unor grupuri umane naturale, deci neneutralizabile prin măsuri administrative. Acestea sunt popoarele Europei. Structurile financiar comerciale voiau să încătușeze popoarele, să le poată controla eficient, fără ca acestea să aibă dreptul de a crâcni, încercând să transforme Europa într-un mixaj tip SUA. Gravă greșeală! Se pare că nici măcar finanțiștii nu mai au oameni de calitate, capabili să secrete idei viabile. Evoluția în direcția preconizată ne duce spre un viitor sumbru cu dezmembrări și ruperi teritoriale, care vor îneca continentul și după el lumea, în sânge. Acestea, în condițiile în care ursul rusesc, ajuns tigru siberian, se trezește, arătându-și colți, mârâind și troznindu-și încheieturile în exerciții de relaxare, iar imperiul cerului crește dincolo de o perdea de ochelari miopi ai complexului american de superioritate (mai grav decât un complex de inferioritate), ca un val uriaș de magmă, care va exploda aruncând spre cer lava și plăcile tectonice ale omenirii. Deci, pe marea aparent liniștită a zilei omenirii sunt condiţii pentru o furtună cum nu s-a mai văzut. Cum stăm noi românii azi? Avem o ţară (o bărcuţă) mai şubredă decât a fost vreodată în ultimii 160 de ani, cu economia distrusă şi înstrăinată de către partidele vinovate de crimă împotriva poporului român, ajuns total dependent de ceea ce binevoiesc a ne da, sau a ne împrumuta alţii. Aşa-i corabia, dar comandantul şi ofiţerii săi? De la Ferdinand I încoace absolut toţi conducătorii săi au fost prinşi în ofsaid istoric. Carol al II-lea şi căţei săi politici, în loc să-l asculte pe Titulescu şi să recunoască statalitatea URSS, contra Basarabiei, Bucovinei şi Tezaurului, aşa cum au propus sovieticii, s-au găsit să se cocoşească precum tâmpiţii. Puricele se stropşea la elefant: „Nu te recunosc, deci nu exişti”. Nu am mai fi avut un pact Molotov-Ribentrop. Aşa... astăzi... moştenim prostia şi ofsaidul regelui Carol al II-lea şi a tâmpiţeilor săi politici cu morgă. A urmat Antonescu. La pregătirea lui militară trebuia să înţeleagă evoluţia militară spre un conflict global şi spre ce deznodământ poate evolua. Dacă ar fi înţeles acest lucru, indiferent de Hitler, care în final i-ar fi respectat hotărârea, nu ar fi trecut Nistrul. Aşa, istoria l-a prins în ofsaid şi i-a oferit un glonte. A urmat Ceauşescu. S-a îmbătat cu succesul emancipării ţării, a crezut că în mijlocul satului global se joacă precum în propria grădină, a fost incapabil să înţeleagă clipa istorică, precum nici evoluţia istoriei, ba mai mult, s-a angajat din proprie iniţiativă arbitru în jocul celor mari. Istoria l-a surprins în ofsaid şi l-a omorât pe el şi familia lui, iar noi am căzut pe mâna hienelor tranziţiei. Au urmat guvernele bezmetice ale tranziţiei. Unul după altul au abandonat din prostie, sau din slugărnicie, interesul naţional pentru a intra în UE, unde oricum am fi intrat pentru că era interesul geostrategic al NATO. Uniunea se scufundă şi, chiar dacă nu se va destrăma de tot, ea va fi doar o ligă hanseatică, oricum nu ceea ce au crezut idioţii noştri, unele „avantaje mult visate” vor dispărea, iar ceea ce am „pierdut” prin renunţare va rămâne definitiv pierdut. Să ne apropiem de ziua de azi. Un foarte guraliv preşedinte se erija în pompierul de serviciu al NATO, pentru a stinge incendiul rusesc din Marea Neagră. Incendiul rusesc este un adevăr, necesitatea de a striga după ajutor este un alt adevăr, dar aceasta nu se face în felul acesta, în primul rând nu erijându-te în cel mai aprig de gură şi mai mare acuzator al Rusiei, pentru că eşti o biată muscă. Şi cine te va apăra? Azi da. Mâine nu ştiu cine, pentru că istoria ne dă un exemplu apropiat şi dureros. Sârbii şi-au vărsat sângele pentru aliaţi. Au decimat divizii germane şi le-au blocat în Balcani. Dacă acestea păzeau Normandia, sau atacau Anglia? Poftim? Şi cum le-au plătit prietenilor lor sârbi? Când interesul s-a schimbat le-au dat sârbilor în cap. Nu au atacat doar armata, au bombardat cartiere cu oameni nevinovaţi, poduri, clădiri culturale etc.... Când interesul celor mari din Apus se va schimba şi din interes vor reînnoda relaţii amicale cu Rusia, cine vor rămâne tâmpiţii să plătească oalele sparte? Nu cumva este şi acesta un ofsaid istoric? Repet, nu contează cât adevăr şi ce adevăr aperi, contează cum îl aperi. Recent, aleşii Europei pentru România, Johannis şi Cioloş, trec la atac propunând în condiţiile iritării enorme a Rusiei, propunând un fel de Ligă de apărare navală antirusească în Marea Neagră. În acelaşi timp, Germania, cere reîmprietenirea cu Rusia, Franţa vrea să vândă port-elicoptere Rusiei, Bulgaria se dezice internaţional de propunerea celor doi etc... Europa este în genunchi. Nu este acesta încă un ofsaid istoric? Nu cumva în toate jocurile, fie ele sportive sau războinice, ofsaidurile se plătesc? Nu propun împrietenirea cu ruşii, nu neg potenţialul pericol rusesc, propun doar inteligenţă, abordarea cu inteligenţă a situaţiei din viitor, care va cere o plată pe care nu o putem evalua. Niciodată nu a fost mai mare nevoie de inteligenţă, noi suntem cum suntem conduşi, iar boborul, iubitul Bobor îşi alege primari din puşcărie. Unde eşti tu, Ţepeş Doamne?... O ultimă remarcă. Broscăria politică i-a împrăştiat pe români în lume. Lucrurile nu se ştie cum vor evolua. Naţionalismul explodează peste tot. În condiţiile care sunt posibil să apară, rămân ca puii golaşi în ploaie. Cu copiii lor vedeţi ce se poate întâmpla. Singura lor soluţie juridică de siguranţă în viitor este să-şi păstreze şi cetăţenia română, orice altă cetăţenie şi-ar lua, iar copiii să primească de la naştere cetăţenia română. Protecţia juridică internaţională ar putea fi în viitor pentru mulţi români şi pentru copiii lor un cordon de siguranţă. Există vreun factor statal, sau de alt ordin, care să îi conştientizeze pe cei 4 milioane de români plecaţi? Măcar în acest sens să întâmpinăm istoria fără a fi în ofsaid. Sloganurile internaţionaliste cu panglici viu colorate, democratic demagogice (ca ciupercile otrăvite) sunt pentru popoarele mici, tâmpite şi complexate. Oare intrăm în categoria lor?