Perseverând în a ieși în stradă, cerând libertate și demnitate, românii se pare că au învățat toate cele patru strofe ale Imnului Național, care se cântă la radio și la Televiziunea națională  dimineața. E chiar necesar să le învețe, căci orice popor este obligat să știe Imnul Național.

 

Atenție, dascăli! Obligați-i pe elevii voștri să învețe Imnul țării. La vârsta lor se învață ușor. Când afirm că românii știu Imnul, nu mă refer doar la strofa I și a II-a, care, în general, se cunosc cam de toți. Mă refer, însă, şi la strofele a III-a și a IV-a, respectiv la strofele a IV-a și a XI-a din „Răsunetul” lui Andrei Mureșanu, mai precis la versul patru din strofa a IV-a („Viață-n libertate ori moarte strigă toți”) și la versurile trei și patru din strofa a XI-a : „Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină/ Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost‘ pământ!”

Pentru mesajul acestor versuri ca și al celorlalte care se cântă și, mai cu seamă, pentru mesajul primului vers, Imnul Național nu trebuie schimbat. Afirm aceasta pentru că i-am auzit pe mulți vorbind despre necesitatea schimbării Imnului Național, pentru că ar fi prea greu de memorat.  Nu este așa. Și apoi de ce numai noi să ne schimbăm atât de des Imnul?

Acolo, în Piața Universității din București, în 2012, s-au scandat multe, unele chiar simpatice, ca de pildă: ,,Vă rugăm să ne scuzați, nu producem cât furați!”, românii dovedind, ca în atâtea alte împrejurări, că au umor, că au înțeles forța educativă a râsului. Ridendo castigat mores (Îndreaptă moravurile râzând) sau Ridendo dicere verum (Spune adevărul râzând), dar nu Îndreaptă moravurile jignind (insultând) și nu Spune adevărul jignind (insultând). Transpuse și acestea în latinește ar arăta cam așa: Castigat maledicendo (insultando) mores (sau moribus= verbele acesea cer adesea dativul), ori Casigat maledicendo (insultando) verum (sau vero).

De aceea n-aș putea fi de acord cu jigniri de felul: „A venit vaporul ca să-l ia pe ….!”. Nu scriu cuvântul ca nu cumva să supăr hârtia. În stradă, desigur, oamenii se învolburează. Dar, oricum, nu e bine să ne jignim conducătorii, făcând aluzie la anumite trăsături fizice ale acestora. Știm, din propria noastră experiență, că orice om ar vrea să fie înalt, frumos și perfect din toate punctele de vedere. La vârsta mea, eu prefer televiziunile care transmit mai mult știri. Le urmăresc cam pe toate, dar prefer câteva, ale căror echipe redacționale mi se par foarte bune, cu un singur amendament: unele pun prea mult accent pe aspectele negative din societatea românească. Nu cred că se vor supăra colectivele redacționale dacă le-aș sugera să încerce să vadă și aspectele pozitive, câteodată chiar și la guvernanţi. Mă gândesc că prea multă negare ar putea diminua interesul unor telespectatori și ar fi păcat să scadă ratingul, la care ține oricare televiziune (nu fac și nu am făcut parte din niciun partid politic).

Mă voi rezuma la un singur exemplu care se referă la primul ministru de atunci, de la începutul lui 2012. Sarcina lui principală, suntem cu toții de acord, era să conducă guvernul, să coordoneze întreaga activitate a executivului. Ei bine, ieșind din Palatul Victoria, acel prim-ministru al României s-a dovedit a fi un bun mânuitor al coasei, al bardei și al lopeții, vrând să arate românilor și altora că nu-i este „greață”, nici rușine de munca fizică și că a dobândit acele deprinderi încă din copilărie și adolescență în casa părinților săi, așa cum le-au dobândit toți fiii de țărani, care au făcut și școli mai înalte, din Transilvania, Crișana sau Banat, pe care eu îi cunosc mai bine, dar cred că același lucru se poate spune despre toți flăcăii de țărani și din Moldova, Muntenia sau Oltenia.

Ba chiar m-a amuzat afirmația unui fost primar al Capitalei, cel cu bordurile, care declara că el și-a făcut imensa-i avere muncind încă din adolescență. Cei mai mulți dintre noi, cei din centrul și vestul țării, am muncit foarte mult în vacanțele noastre de elevi și studenți. Îmi aduc aminte cum ne sângerau mâinile legând snopii de grâu prin anii ’50, căci atunci nu ajunseseră la noi combinele și alte utilaje mecanizate. Dar noi, fiind mai puțin deștepți, ca să folosesc un eufemism, n-am reușit să acumulăm o avere atât de însemnată precum a aceluia la care m-am referit.

Revenind la primul ministru al României, de la începutul anului 2012, eu aș explica acțiunile lui din teren prin dorința de a da un exemplu compatrioților săi. Așa a învățat Domnia Sa încă la Școala Pedagogică din Cluj, ca, de altfel, noi toți, că educația prin muncă e sfântă, că verba docent, exempla trahunt  (sfaturile – vorbele – învaţă, exemplele conving), că, deci, dascălul (magister) trebuie să fie exemplu pentru elevii săi, pentru cei pe care îi educă. Asemenea şi conducătorul trebuie să fie exemplu pentru popor. Ca şi oratorul, el trebuie să convingă (probare), să încânte (delectare), să impresioneze (flectere), cum ne învăţa Cicero. Tot la televiziuni am văzut, acum câţiva ani, în timpul inundaţiilor, cum soldaţii dintr-un oraş dunărean înălţau digul fluviului, iar locuitorii, consumând  licori bahice, îi ajutau doar cu privirea. Revenind acum la afirmaţiile unora care puneau la îndoială calităţile intelectuale ale acelui prim-ministru, exprimându-mă, de asemenea, eufemistic, aş îndrăzni să nu le împărtăşesc afirmaţiile. Amintesc doar cursivitatea excepţională a discursului aceluia, care cred că poate constitui un argument în favoarea inteligenţei sale, ca şi a prietenului său, preşedintele de atunci al ţării. Ar fi ideal ca toţi conducătorii statelor să aibă o cultură vastă, să stăpânească bine cultura Antichităţii greco-romane, a Renaşterii şi Umanismului, a epocii Luminilor etc. sau măcar a câtorva personalităţi din acele epoci, precum Platon, Cicero, Machiavelli, cu principala sa operă „Principele”, John Locke cu al său „Guvernământ civil”, J.J. Rousseau cu vestitul său „Contract social”, Montesquieu cu „L’Esprit des Lois”, Voltaire, Diderot, D’Alembert, Helvetius şi alţii din vremuri mai apropiate, greu de cunoscut chiar şi de consilierii conducătorilor care, oricum, ar trebui să fie bine pregătiţi şi, desigur, bine aleşi. Dar vorba lui Vergilius Non omnes possumus omnia (Nu toţi le putem pe toate), mai cu seamă astăzi, într-o imensă varietate a informaţiilor.

Primul ministru de atunci al României era adesea criticat pentru docilitatea sa faţă de preşedintele ţării. Acela, pe când era primar al Capitalei, se plângea că nu prea avea alături consilierii şi că, din acest motiv, nu putea face ce ar fi trebuit. Ca preşedinte, a avut posibilitatea să-şi aleagă oamenii de care avea nevoie. Deci, am putea explica ascultarea sau conformismul primului ministru prin prietenia care-l leaga de preşedinte, precum şi prin omenia lui de ardelean. Greşeala guvernanţilor noştri aş încerca s-o explic printr-o celebră maximă a lui Cicero: Non omnibus dormio (Nu dorm pentru toţi). Povestind despre un cetăţean căruia nu-i plăcea să primească oaspeţi, prefăcându-se că doarme când aceştia îl vizitau, a constatat odată, având ochii întredeschişi, cum sclavul său se înfrupta copios din vinul casei şi i s-a adresat cu aceste cuvinte care au rămas până astăzi şi care se referă la faptul că mai închidem uneori ochii, dar nu pentru oricine. Din păcate, totul se potriveşte de minune tuturor politicienilor noştri, din Capitală sau din teritoriu, explicând acumulările lor cantitative şi mai puţin calitative. Această închidere a ochilor pentru unii s-a întâmplat, din păcate, tot timpul din decembrie 1989 şi până astăzi. Este şi acesta unul din motivele pentru care au ieşit atunci, ori ies şi azi oamenii în Piaţa Universităţii. Oamenii aceştia şi alţii, foarte mulţi, care-i susţin de acasă, consideră că onestitatea în politică este o condiţie sine qua non. De aceea, deocamdată n-am criticat concret şi nu am lăudat pe nimeni. Oricum, deşteptarea românilor s-a produs sau tinde să se producă, şi ei se vor gândi la acest lucru, de fiecare dată când vor auzi cântându-se  „Deşteaptă-te Române!” . Înfiorarea lor să atingă punctul culminant mai cu seamă de 1 Decembrie, Ziua Unirii celei Mari, care trebuie să rămână mereu sfântă. De fapt, când cugetam la cele exprimate aici, mă gândeam să dau următorul titlu: „Neam român, ai aşteptat,/ Dar, în sfârşit, te-ai deşteptat.”

Poate că odată se vor scanda în stradă şi aceste cuvinte pentru ca românii să-şi exprime din toată inima bucuria deşteptării. Dar românii din toate generaţiile, de azi şi din viitor, nu trebuie să mai uite îndemnul de suflet al lui Gheorghe Şincai: „Deşteaptă-te, drept aceea, o, iubite neam al meu, şi ai minte!”

Urmând procesul acesta al deşteptării, adică deşteptându-te, ar fi bine să nu uiţi, neamule, nici cuvintele psalmistului: ,,Nu vă încredeţi în cei puternici, în fiii oamenilor în care nu-i nicio mântuire.” (Psalmul 145,3). Referindu-se la cei puternici, în nota de subsol se precizează: ,,Adică în oamenii care deţin putere, ranguri sau demnităţi înalte.” [vezi Biblia cu ilustraţii, vol. 3, redactată şi adnotată de Bartolomeu Valeriu Anania, p. 1074].

Încercând noi propria-ne exegeză, am îndemna să nu te încrezi decât în Dumnezeu, căci numai El ne va păzi, atenţionându-ne tot prin cuvintele psalmistului: ,,Căci atunci când se ridică sus oameni de nimic, nelegiuiţii mişună pretutindeni.” (Psalmul 11,8, în Psaltirea tipărită cu binecuvântarea Preasfinţitului Iustinian al Maramureşului şi Sătmarului, p. 32.). Acelaşi verset 8 din „Psalmul 11” apare, în „Biblia cu ilustraţii”, tradus astfel: ,,Necredincioşii umblă-mprejur; după măsura înălţimii Tale i-ai preţuit pe fiii oamenilor.”

Aleşii noştri vor fi preţuiţi şi de Dumnezeu şi de alegătorii lor. De aceea, n-ar fi bine, socotim noi, să se certe şi să se jignească în campaniile electorale, ci, după ce vor fi fost aleşi, să-şi respecte promisiunile, să-şi înţeleagă menirea, să fie treji pentru toţi semenii, arătând că sunt mai buni decât concurenţii lor, că ei sunt summi viri patriae, adică oamenii cei mai de seamă ai ţării.

Iar tu, Române, să te deştepţi mai cu seamă atunci când îţi alegi conducătorii, aşa încât tu şi urmaşii tăi să vă puteţi mândri cu ei pentru că aceia ar putea face cinste oricând ţării tale!