După trei finale pierdute, dintre care două de Cupa României şi una de campionat, cea mai iubită echipă sportivă a momentului din oraşul Oradea a izbutit să cucerească primul titlu din istorie, devenind campionă naţională. Astfel, baschetbaliştii de la CSM CSU s-au impus cu 79-73 (20-15, 23-25, 15-15, 21-18) în jocul decisiv cu BC Mureş, din ultimul act al Ligii naţionale.

De la promovarea reuşită de FC Bihor în urma barajului cu Oţelul Galaţi, oraşul de pe Crişul Repede nu a mai cunoscut o asemenea bucurie oferită de una dintre echipele sportive ale urbei. „Bătaia” suporterilor pe biletele la acest ultim meci exprima setea pe care orădeanul o are faţă de performanţa în sport. Cu siguranţă, dacă exista mult promisa sală de sport de 5.000 de locuri, aceasta s-ar fi umplut până la refuz de către iubitorii sportului din Oradea. Chiar şi aşa, „bătrâna” Arenă Antonio Alexe a dovedit încă o dată, prin cei aproximativ 2.000 de suporteri, că oraşul de pe Crişul Repede respiră sport în general şi baschet în particular. Mai mult ca niciodată, parcă simţind bucuria care urma să vină la final, publicul a ales să respecte momentul venind îmbrăcat în roşu, una din cele două culori ale clubului. În ceea ce priveşte jocul propriu-zis, acesta a fost demn de o finală care se dispută cu trofeul pe masă. Un meci super-tacticizat în care presiunea rezultatului şi-a pus amprenta în dese rânduri. Totuşi, omogenitatea superioară, pe care a recunoscut-o inclusiv tehnicianul oaspeţilor, dar mai ales luciditatea din ultimele minute au făcut ca la final sala să sară efectiv în aer de bucurie. Minute în şir mii de orădeni au strigat: „Campionii! Campionii!” sau „CSM suntem noi! Campionii României suntem noi!”. A urmat premierea şi, în momentul în care căpitanul Franklin a ridicat trofeul, o „ploaie” de confetti pregătite de organizatori semn că, după ratarea cupei, nu se concepea un nou eşec în ultimul act.

Bucurie, artificii şi „baie” de şampanie în Piaţa Unirii

Cum nu toţi cei care şi-au dorit să vadă meciul din sală au avut posibilitatea să facă asta, ei fiind adunaţi în Piaţa Unirii în faţa ecranului gigant montat în cinstea acestui eveniment, echipa împreună cu toţi cei cărora li se datorează acest succes au decis să meargă acolo pentru a se bucura împreună. În faţa a aproximativ 2.000 de suporteri şi cu oficiiile de gazdă făcute de către prezentatorul Victor Mihalcea, echipa condusă de căpitanul Will Franklin, antrenorul Cristian Achim, managerul Şerban Sere, preşedintele Florin Birta şi unul dintre cei mai importanţi sponsori, Gheorghe Vajai, au urcat pe scenă şi au trăit cu toţii, împreună, bucuria unui asemenea moment. Seara nu putea fi încheiată fără focul de artificii şi melodia „We are the Champions” acompaniată de o baie de şampanie iniţiată de câţiva dintre componenţii echipei. Aşa s-a scris istoria unei finale în urma căreia CSM CSU Oradea a cucerit primul titlu de campioană din baschetul masculin românesc.