Exerciţiu de simulare privind gestionarea inundaţiilor În organizarea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile, Administraţiei Naţionale "Apele Române" şi a Direcţiei Apelor " Crişuri", a avut loc, în perioada 26-27 aprilie a.c., un exerciţiu de simulare pilot privind verificarea fluxului informaţional - decizional pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii şi modul în care sunt utilizate noile echipamente achiziţionate în cadrul Proiectului Watman, proiect susţinut financiar de guvernul american şi prin care se pune în aplicare strategia naţională de managementul apelor în caz de dezastre. Locaţia pentru derularea acestui exerciţiu de simulare a fost râul Barcău, sectorul Nuşfalău-Sălard, din Bazinul Hidrografic "Crişuri", cuprinzând loalităţile aferente judeţelor Bihor şi Sălaj. Cel mai spectaculos moment al acestui exerciţiu de simulare s-a petrecut ieri, ora 11,00, la Sâniob şi Ciuhoi, când, conform scenariului, a intrat în acţiune echipa de intervenţii (cu utilaje şi echipamente de la Direcţia "Apelor Crişuri") pentru evitarea şi diminuarea ipoteticului dezastru produs de simularea inundaţiilor din această zonă. Astfel, o primă intervenţie a avut loc la Podul de la Sâniob, apoi, în localitatea Ciuhoi, unde s-au desfăşurat forţe mecanizate şi umane, ambarcaţiuni de urgenţă pentru salvarea populaţiei, pentru consolidarea malurilor râului Barcău şi ridicarea de diguri cu saci umpluţi cu pământ în vederea opririi revărsării apei spre zone limitrofe. S-a creat un centru de comandă, într-un cort militar, atât pentru coordonarea activităţilor din zona ipotetic ameninţată de inundaţii, cât şi pentru asigurarea operativă a fluxului informaţional între punctele de comandă locale şi centrale. Totodată, s-a procedat şi la verificarea magaziilor cu stocul de echipamente şi materiale de apărare împotriva inundaţiilor. La exerciţiul de simulare privind gestionarea inundaţiilor au participat şi reprezentanţi ai Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile - Lucia Ana Varga, secretar de stat, şi Olga Lefter, concluziile evidenţiind reuşita, în ansamblu, a acestei acţiuni.