Ieri, Sala festivă a Grupului Şcolar "Andrei Şaguna" din Oradea a fost gazda întâlnirii de proiect şcolar Socrates Comenius intitulat "School life in different european Countries". Proiectul este realizat în parteneriat cu şcoli din ţări membre ale Uniunii Europene. "Activităţile derulate timp de aproape trei ani în cadrul proiectului şcolar «School Life in Different Countries» ne-au oferit din plin posibilitatea de a ne cunoaşte, profesori-elevi, reprezentând o şansă pentru un schimb de idei, o deschidere spre Europa. Scopul nostru este de a realiza o educaţie prin care tinerii să se poată integra în oricare dintre ţările Europei. Relaţia de parteneriat pe care şcoala noastră o are cu cele două şcoli din Polonia şi din Belgia a permis deschiderea unor noi perspective către modelul european atât pentru profesori, cât şi pentru elevi", a precizat Greta Postole, directoarea şcolii. La eveniment au participat reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean, ai Direcţiei de Patrimoniu, ai Colegiului Heilling Kruis Sint Ursula 2 din Maaszeik - Belgia, Liceului catolic din Bilgoraj - Polonia, precum şi elevii şi profesorii şcolii orădene, care este şi coordonatoarea proiectului. "Proiectul se va finaliza în mai, în Belgia, când va avea loc o prezentare în power point, cum ar trebui să arate o şcoală ideală în Europa din punctul lor de vedere", ne-a declarat Laura Bogojel, coordonatoarea proiectului.