Într-o zonă nu prea ferită de văzul lumii dar, după toate aparenţele, în afara câmpului vizual al autorităţilor, pe strada Tuberozelor, deasupra unor ţevi de căldură mizere, îşi duc viaţa la fel de mizerabilă patru oameni. Mâncarea şi-o cumpără, o primesc sau o caută prin gunoaie, pe care o gătesc pe două cărămizi folosite ca suport pentru oale şi cu foc dedesubt. Cât despre dorinţa lor de a munci ea există: ei refuză să cerşească bani, având resurse financiare din vânzarea de cartoane şi fiare vechi, pentru că nu au reuşit să se angajeze nici măcar ca măturători sau gunoieri, deşi, peste drum de ?locuinţa? lor, fiinţează ?Urbana? şi ? Rer Ecologic Service?? În zona centrală din Oradea, pe strada Tuberozelor, aproape de intersecţia cu strada Tudor Vladimirescu, îşi fac veacul câţiva semeni de-ai noştri rămaşi pe drumuri, fără casă, fără masă. S-au aciuat în zonă datorită faptului că, mai ales în perioadele reci, aici găsesc căldură de la două conducte de agent termic. Împinşi de soartă la marginea societăţii, ei trăiesc de pe o zi pe alta, sperând că, într-o zi, autorităţile le vor oferi un acoperiş deasupra capului. Traiul pe care îl duc şi-a pus amprenta pe faţa lor, brăzdată de riduri şi tumefiată, iar trupurile le sunt măcinate de boli de tot felul. În cursul acestei săptămâni, cei care stau aici au fost anunţaţi de poliţie că, începând de luni, va trebui să plece din acel loc. "Sunt mulţi oameni buni..." Csilla Şimon locuieşte la conducte de doi ani şi jumătate, împreună cu fratele ei Attila şi tatăl ei. Csilla Şimon a avut o casă în care a locuit cu soţul. Acesta a decedat, iar casa i-a fost vândută de fiica acestuia din prima căsătorie. De atunci, familia Csilla stă sub cerul liber. În acest loc călduţ, mai stau Virag Adolf şi Mercsany Iosif Attila. Fiecare are povestea lui. Toţi speră să primească o casă de la Primărie. Csilla Şimon are doar 38 de ani şi nu are unde să lucreze. Împreună cu ceilalţi mai primeşte ajutoare constând în haine şi mâncare de la diverse persoane. "Sunt mulţi oameni buni, în Oradea, care ne ajută cu mâncare şi haine. Primim de la persoane din Primărie (de la doamna Viorica), de oameni care vin şi ne lasă câte ceva, de la patronii barurilor şi restaurantele din zonă. Aş vrea să lucrez undeva, dar nu am unde. Acum nu mai e ca pe vremea lui Ceauşescu. Măcar o odaie să primim şi am fi foarte mulţumiţi", ne povesteşte Csilla Şimon. Într-o situaţie grea se află şi Mercsany Iosif Attila. Acesta a avut o casă care a fost vândută de mama lui, când îşi executa o pedeapsă cu închisoarea. Soţia acestuia şi cele două fetiţe, după mai mult timp de stat pe străzi, au găsit un loc pentru 6 luni la o instituţie de protecţie. El a ales să rămână în stradă, pentru ca ele să aibă un acoperiş deasupra capului şi o masă caldă. Anul trecut, în 23 octombrie, fiul acestuia, în vârstă de 4 ani, murit din cauza arsurilor suferite. După acel eveniment neplăcut, după ce timp de trei ani a tot cerut o locuinţă, autorităţile i-au promis din nou o casă, lucru care nu s-a materializat nici până astăzi. De greutăţile vieţii pe stradă nu au fost iertaţi. De pildă, Şimon Atilla, fratele lui Csilla, a suferit în timpului somnului arsuri grave la mâini şi picioare, de la conductele de agent termic care au temperaturi extrem de ridicate. Iarna, pentru a nu îngheţa, ei dorm între conducte, acoperindu-se cu hainele primite. În plus, nici unul dintre ei nu are vreun act de identitate. Dansând cu şobolanii Pentru a trăi, aceşti oameni adună cartoane şi fier vechi, pe care-l valorifică pe unde pot. Zilnic, reuşesc să adune în jur de 70.000 de lei, din care-şi cumpără cartofi, mezeluri, carne şi altele. Lângă locul unde stau şi-au improvizat un loc de gătit, unde, în fiecare după masă, Csilla Şimon pregăteşte diferite feluri de mâncare: "zamă" de cartofi sau supă de tăieţei, macaroane etc. Mâncare îşi mai procură şi din coşurile şi containerele de gunoi din zonele centrale. Ei cunosc zonele din oraş unde pot găsi mâncare bună pe gratis. Astfel, câteva locuri sunt chiar în apropiere, la restaurantele din zonă şi la "Sfat", adică în containerul de la Cantina Primăriei. Grupul de la conducte are şi doi câini, de care au mare grijă, care au rolul să-i apere de "răufăcători". În locul unde stau, sunt grămezi de gunoaie de tot felul, adunate de ei. Aceste locuri sunt înţesate de şobolani. Attila ne-a spus: "Până acum, nu ne-au muşcat. Noi am reuşit să-i îmblânzim, aruncându-le pâine, într-un anume loc, pe care o adunăm în fiecare zi, special pentru ei. De asta nu ne mai deranjează." Pentru a-i descuraja să stea acolo, Poliţia îi duce şi îi lasă în diverse locuri: în capătul oraşului sau în cimitir. Neavând unde să meargă, ei se întorc mereu înapoi, la conducte. Şi cealaltă parte a vieţii acestor oameni trebuie văzută. În fiecare seară, ei fac foc, la care se adună 10-15 persoane, uneori discută, unii dintre ei consumă alcool până când ajung beţi "criţă". Atunci este momentul în care încep scandalurile între ei, cu ţipete, cu bătăi. Pentru a-şi procura licoarea bahică, uneori îşi vând mâncarea, hainele. În acele clipe, îşi fac necesităţile în locurile în care mănâncă. Din cauza vieţii pe care o duc, corpurile le sunt pline de răni sângerânde, de la diversele boli netratate. În perioada caldă, gândacii şi mirosurile emanate ajung la vecini, care sunt disperaţi şi nu mai ştiu ce să facă. Rezolvarea situaţiei acestor oamenii nu este uşoară, dar vor lua autorităţile măsuri, măcar acum, "a treia zi după scripturi"?