Alegerile parţiale de la Auşeu s-au încheiat, duminică, cu victoria candidatului propus de PNL, Nicolae Botici, care l-a depăşit cu 400 de voturi pe Gavril Lelea, reprezentantul democraţilor. Din cei 2.391 de cetăţeni cu drept de vot, la urnă s-au prezentat 1.525, ceea ce reprezintă 63,78%. Candidatul PNL, Nicolae Botici, a obţinut 954 de voturi (63,26%), în timp ce democratul Gavril Lelea a fost votat de 554 de persoane, 17 voturi fiind nule. Dacă votarea a decurs în condiţii normale, nu acelaşi lucru se poate spune despre modul de desfăşurare a campaniei electorale. Liberalii îi acuză pe democraţi că i-au supus unui adevărat linşaj şi că duminică PD a mobilizat peste 50 de lideri, primari, membri ai Biroului Permanent Judeţean şi şefi ai serviciilor deconcentrate pentru a-i convinge pe alegători să-l voteze pe Lelea. Turul doi a încins spiritele Campania electorală pentru primul tur de scrutin al alegerilor parţiale din comuna Auşeu s-a desfăşurat aproape fără incidente, singurele acuze fiind aduse liderilor PD Ştefan Seremi şi Gavrilă Ghilea, care i-ar fi atenţionat pe alegători că numai votându-l pe candidatul propus de democraţi, Gavril Lelea, vor pune mâna pe fonduri de la Consiliul Judeţean Bihor. Acuzele le-au fost aduse celor doi vicepreşedinţi ai administraţiei judeţene atât de social-democraţi, cât şi de liberali. Lucrurile au degenerat însă săptămâna trecută, când campania pentru turul doi de scrutin a devenit mai dură, cele două partide ale căror candidaţi au obţinut majoritatea voturilor în data de 3 decembrie, PNL şi PD, folosindu-şi toate atuurile pentru câştigarea fotoliului de primar al comunei Auşeu. Consilierul judeţean Dumitru Voloşeniuc, responsabil de campania electorală din partea PNL, i-a acuzat pe democraţi că ar fi recurs la o campanie murdară. Acesta susţine că împreună cu candidatul PNL, Nicolae Botici, i-a găsit pe doi tineri democraţi împărţind sătenilor xerocopii după un articol denigrator la adresa lui Botici, apărut într-un săptămânal bihorean. Simţindu-se lezaţi, cei doi liberali i-au urcat în maşină pe tinerii democraţi, ducându-i la Poliţia Aleşd să dea declaraţii. La rândul lor, reprezentanţii PD Bihor susţin că, de fapt, cei care au acţionat ilegal au fost liberalii. "Vineri, consilierul Voloşeniuc şi Nicolae Botici i-au băgat în maşină pe doi tineri care împărţeau copii după un săptămânal şi i-au dus cu forţa la Poliţia din Aleşd. Nu era nimic ilegal din ceea ce făceau cei doi tineri", a declarat secretarul general al PD Bihor, Mircea Matei. Şeful de campanie al PNL, Dumitru Voloşeniuc, susţine că încercarea de denigrare a candidatului liberal nu a avut efectele scontate, mulţi dintre alegători decizând să-i acorde votul lui Botici, în ciuda celor afirmate în presă. "O campanie curată s-a transformat în campanie murdară, din partea lor. Şi noi aveam date despre candidatul PD, pe care am fi putut să le folosim, dar am decis să mergem pe o campanie curată", a precizat Voloşeniuc. "Banii publici sunt la PD" Acesta susţine că, duminică, PD Bihor a venit în comuna Auşeu "cu toată spuma", cel puţin 50 de oameni fiind mobilizaţi pentru a-l ajuta pe Lelea să câştige alegerile. "Toţi primarii PD din zonă au fost chemaţi ca să-l susţină pe Lelea. Au venit şi unii din şefii instituţiilor deconcentrate. Nu au lipsit Gavrilă Ghilea şi Ştefan Seremi", a menţionat Voloşeniuc, care a adăugat că aceştia au luat cu asalt bisericile tuturor cultelor religioase din comună în încercarea de a mai atrage voturi pentru candidatul democrat, situat mult în spatele lui Botici, după primul tur de scrutin. De asemenea, Voloşeniuc a precizat că cei doi vicepreşedinţi ai CJ Bihor le-ar fi spus alegătorilor că banii publici sunt la PD, iar dacă va câştiga candidatul liberal, comuna Auşeu nu va primi nimic de la instituţia publică judeţeană. Mai mult, consilierul judeţean liberal susţine că democraţii i-au şicanat pe oameni, obligându-i să meargă la vot. "Oamenii au fost luaţi pe sus de pe stradă, însă aceştia, enervaţi, au decis să-l voteze pe candidatul nostru. Pe de altă parte, oamenii s-au convins că Lelea nu a făcut nimic pentru comună în perioada în care a fost viceprimar, cu toate că atunci Seremi era preşedinte al Consiliului Judeţean. Oricum, nu mă aşteptam să câştigăm la un scor aşa de mare. Aşteptăm următoarele lupte, pe care să le câştigăm la fel", a afirmat Voloşeniuc, care, în cazul în care Botici ar fi pierdut alegerile, ar fi trebuit să renunţe atât la poziţia de consilier judeţean, cât şi la aceea de membru în Biroul Executiv Judeţean al PNL. Ca o replică la declaraţiile liberalului, secretarul general al PD Bihor, Mircea Matei, susţine că neregulile au fost şi de partea PNL. "Totdeauna hoţii strigă hoţii", e de părere Matei, acesta adăugând că mai multe informaţii cu privire la ceea ce s-a întâmplat în timpul campaniei vor fi oferite în cadrul unei conferinţe de presă. Candidatură ilegală? Pe de altă parte, în cazul în care democratul ar fi primit majoritatea voturilor, acesta risca să nu fie validat în funcţie, deoarece partidul din care face parte a omis să publice în presa locală numele mandatarului financiar. Potrivit calendarului acţiunilor electorale pentru aceste alegeri, toate partidele care şi-au înscris candidaţi pentru fotoliul de primar rămas vacant în urma decesului lui Nicolae Teuşdea ar fi trebuit să-şi înregistreze mandatarul financiar la Curtea de Conturi Bihor şi să-l aducă la cunoştinţă publică prin publicarea unui anunţ în presa locală. Mircea Matei a declarat că nu ştie situaţia exactă a mandatarului financiar. "Ştiu că l-am înregistrat la Curtea de Conturi, însă nu aş putea să spun dacă a fost publicat numele său în presă", susţine Matei. Mandatarul financiar este responsabil cu situaţia veniturilor şi cheltuielilor pe toată perioada campaniei electorale. La dosarul de la Curtea de Conturi, care cuprinde veniturile şi cheltuielile din campanie, mai trebuia depusă şi copia după ziarul în care a apărut respectivul anunţ.