Ioan Mihaiu a fost învestit miercuri în funcția de prefect al județului Bihor, la festivitate participând și predecesorul său, Claudiu Pop, care a fost aplaudat, în picioare, de șefii de instituții deconcentrate, primarii și angajații Prefecturii prezenți. El i-a urat lui Mihaiu să aibă un mandat „departe de orice influență”.

Învestirea în funcție a noului prefect de Bihor, Ioan Mihaiu, a avut loc miercuri, 31 mai, în sala mare a instituției. La festivitate au fost prezenți șefi ai instituțiilor deconcentrate, primari, dar și funcționari ai Prefecturii. De asemenea, au participat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne, Mihai Dan Chirică, Ioan Mang, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor și președinte al PSD Bihor, dar și Claudiu Pop, cel care a ocupat funcția de prefect în ultimii cinci ani. Secretarul de stat Dan Chirică a citit cele două hotărâri de guvern: de încetare a funcţiei publice de prefect deţinută de Claudiu Pop şi cea de numire, prin detaşare, a lui Ioan Mihaiu în funcţia de prefect. După ce Ioan Mihaiu a depus jurământul de credinţă, Chirică i-a urat mult succes, iar fostului prefect i-a mulţumit pentru activitatea pe care a desfăşurat-o în ultimii cinci ani. „Să fii prefect cinci ani chiar este o performanţă. Sper ca noul prefect să îşi îndeplinească atribuţiile cu maximă responsabilitate faţă de cetăţenii judeţului, iar gradul de performanţă în cadrul Prefecturii să fie vizibil crescut pe zi ce trece”, a afirmat secretarul de stat. Invitat să spună câteva cuvinte, fostul prefect Claudiu Pop le-a mulţumit tuturor pentru colaborare. „Dacă am avut rezultate bune se datorează echipei pe care am făcut-o. Domnule Mihaiu, moşteniţi o echipă mai mult decât bună la Prefectura Bihor, moşteniţi directori de instituţii de deconcentrate care în marea lor majoritate sunt profesionişti. Sunt absolut convins, că, ştiindu-vă capacitatea profesională, cunoscându-vă, veţi reuşi să aveţi un mandat departe de orice influenţă, pentru buna implementare a politicilor guvernamentale şi pentru sprijinirea locuitorilor acestui minunat judeţ”, a menționat Claudiu Pop, al cărui scurt discurs a fost aplaudat în picioare de cei prezenți. În intervenția sa, Ioan Mang a apreciat activitatea fostului prefect, primul prefect de Bihor cu un mandat de cinci ani, și și-a exprimat speranța că Ioan Mihaiu „va fi un prefect aşa cum ni-l dorim cu toţii, echidistant, fără amestec în chestiuni ce ţin de Prefectură, chestiuni politice”. „Din experienţa pe care o are în administraţia publică, de peste 20 de ani de când conduce instituţii publice, sunt convins că şi în Prefectură va avea o activitate foarte bună”, a mai afirmat Ioan Mang. La rândul său, noul prefect le-a mulţumit Guvenului şi premierului Sorin Grindeanu pentru încrederea acordată. El a dat asigurări că, împreună cu colegii din Prefectură, cu şefii instituţiilor deconcentrate, cu Consiliul Judeţean şi primarii din judeţ va desfăşura „o activitate în slujba şi în sprijinul cetăţeanului, pentru ca Instituţia Prefectului să rămână o instituţie etalon” în judeţ. „Ce îmi propun şi ce îmi doresc este să fiu un factor de unitate şi nu de dezbinare, de echilibru şi stabilitate, pentru ca toţi cei menţionaţi anterior, dar şi cu reprezentanţii partidelor politice, indiferent de culoare, să ne unim eforturile pentru dezvoltarea acestui judeţ, implicit pentru binele celor peste 600.000 de locuitori. Am convingerea că experienţa mea de peste 25 de ani în domeniul administraţiei publice mă va ajuta şi îmi va fi de folos să îmi exercit cu succes această funcţie şi mai ales să ducem la îndeplinire, împreună, obiectivele din programul de guvernare”, a declarat Mihaiu.