Sute de credincioşi ortodocşi au luat parte ieri la un nou eveniment religios cu conotaţii aparte pentru comunitatea ortodoxă. Dacă dimineaţa a debutat cu oficierea Sfintei Liturghii de către PS Sa Sofronie Drincec, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi, dar şi de un grup de măicuţe din cadrul Bisericii ortodoxe "Sfânta Treime" din Oradea, curtea Catedralei episcopale "Învierea Domnului" a prins culoare şi a pulsat de credinţă în momentul în care câţiva copilaşi cu vârste între patru luni şi şase ani au primit taina împărtăşaniei. Imediat după împărtăşanie a urmat momentul mult aşteptat de enoriaşii prezenţi în număr foarte mare în curtea catedralei, centrul urbei debordând parcă de credinţă. Astfel, PS Sa Sofronie Drincec, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi, a oficiat slujba de sfinţire a celor cinci clopote, respectiv a crucii, părţi integrante ale catedralei, care vor fi ridicate şi montate pe un amplasament special deasupra catedralei. Slujba a debutat cu sfinţirea crucii, structură metalică de aproape 10 m, proiectată să reziste la curenţi, placată cu tablă din inox groasă şi poleită cu aur de 24 de karate. Crucea se va înălţa pe o structură metalică, iar la bază va avea un mic bulb. Slujba a continuat cu sfinţirea celor cinci clopote turnate în bronz şi siliciu, greutatea lor variind între 1.900 tone şi 255 kg. "Clopotele sunt adevărate instrumente muzicale, prin structura lor complexă generând mai multe tonalităţi. Mulţumim tuturor care au făcut donaţii către această catedrală şi să nu uite că rugăciunile de aici vor fi atât pentru ei, cât şi pentru cei care fac parte din neamul lor", a cuvântat PS Sa Sofronie Drincec. Cea mai mare catedrală din urbea de pe Criş Cu o înălţime de 65 de metri, o lungime de 48 de metri, o lăţime de 30 de metri şi cu aria la sol de 1423 mp, Catedrala "Învierea Domnului" se doreşte a fi cel mai mare lăcaş de cult din Bihor. Dacă vor exista fondurile necesare, se preconizează ca lucrările la catedrala episcopală "Învierea Domnului", amplasată în Centrul Civic, să fie finalizate, în întregime, în următorii trei-patru ani. În prezent, se lucrează la finalizarea execuţiei celor trei turnuri, ale căror schelete din lemn sunt deja confecţionate. La două dintre ele, cele "mici", care au însă o înălţime de aproape zece metri, o echipă de meşteri tinichigii de la o firmă din Baia Mare execută, la sol, placarea cu tablă de cupru, în vreme ce turnul mare, central, se va ridica şi placa direct pe catedrală. Se preconizează ca, luna viitoare, după ce vor fi "înveşmântate" în placajele de cupru, cele două turnuri gemene, care cântăresc fiecare în jur de şapte tone, să fie ridicate cu macaraua la impresionanta cotă de 65 de metri, pentru a fi montate definitiv pe o structură specială, din beton, confecţionată anume pentru prinderea lor. Înainte de montarea celor două turnuri, cele cinci clopote vor fi ridicate şi montate pe un amplasament special în aripa catedralei dinspre CEC. La buna derulare a lucrărilor, Primăria Oradea a contribuit, în acest an, cu 15 miliarde lei vechi, Secretariatul de Stat pentru Culte cu un miliard lei vechi, restul provenind din fonduri proprii, donaţii şi sponsorizări.