Una dintre materiile legislative care este şi va fi de actualitate, vizează prevederile legale cuprinse în cadrul Codului civil care stabilesc raporturile juridice dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori.

Din fericire, actuala legislaţie, cuprinsă în cadrul actualului Cod civil, este mult mai bogată în reglementări în această materie, decât vechea legislaţie cuprinsă în cadrul vechiul Cod al familiei (abrogată între timp). Cu titlu de principiu legislativ, Codul civil stabileşte în cadrul articolului 396 aliniatul 1 faptul că instanţa de tutelă va hotărâ, odată cu pronunţarea divorţului, asupra raporturilor dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor minori, raportându-se la interesul superior al copiilor, la concluziile raportului de anchetă psihosocială, precum şi, dacă este cazul, la învoiala părinţilor, pe care îi ascultă. Trebuie precizat faptul că raportul juridic dintre părinţii divorţaţi şi copiii minori, vizează exercitarea autorităţii părinteşti asupra copiilor, locuinţa copiilor minori după divorţul părinţilor, dreptul de a avea legături personale cu părintele separat de copil şi contribuţia părintelui la creşterea şi educarea copilului. Toate aceste elemente care împreună compun raporturile dintre părinţii divorţaţi şi copiii lor, au o reglementare juridică în cadrul Codului civil actual. Astfel, în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti asupra copiilor, Codul civil stabileşte în cadrul articolului 397 cu titlu de principiu faptul că, după pronunţarea divorţului, exercitarea autorităţii părinteşti revine în comun ambilor părinţi, cu excepţia cazurilor în care instanţa de judecată stabileşte contrariul. Aşadar, în ceea ce priveşte exercitarea autorităţii părinteşti, principiul instituit de către legiuitor este cel privind exercitarea ei în comun, de către ambii părinţi şi doar excepţia este cea privind exercitarea autorităţii părinteşti în mod exclusiv de către unul dintre părinţi. Singura ipoteză în care o instanţa de judecată ar putea să stabilească exercitarea autorităţii părinteşti doar de către unul dintre părinţi, ar fi cea în care exercitarea în comun a acesteia ar duce la prejudicierea interesului superior al minorului. De altfel, legiuitorul stabileşte în cadrul articolului 398 aliniatul 1 Cod civil, faptul că în ipoteza existenţei unor motive bine întemeiate şi având în vedere interesul superior al copilului, „instanţa hotărăşte ca autoritatea părintească să fie exercitată numai de către unul dintre părinţi”. Chiar şi în această ipoteză, a stabilirii de către instanţa de judecată a exercitării autorităţii părinteşti doar de către unul dintre părinţi, Codul civil stabileşte faptul că „celălalt părinte păstrează dreptul de a veghea asupra modului de creştere şi educare a copilului, precum şi dreptul de a consimţi la adopţia acestuia” (articolul 398 aliniatul 2 Cod civil).