Arena "Antonio Alexe" va găzdui astăzi, de la ora 18:00, cel de-al doilea meci din cadrul primului tur al play-outului, în care se vor înfrunta CSM Oradea şi Dinamo Bucureşti. Cum scorul la general este 1-0 în favoarea formaţiei bucureştene, orădenii au neapărată nevoie de victorie pentru a continua duelul pentru un loc sub soarele primei divizii.

În primul meci, disputa miercuri în Capitală, dinamoviştii s-au impus destul de greu, rezultatul fiind decis abia în ultimele secvenţe ale unei întâlniri deosebit de disputate. Aşa cum preciza antrenorul echipei orădene, Veres Attila, la conferinţa de presă de ieri, de la sediul CS Municipal, "Dinamo s-a impus mai mult pe fondul unui plus de experienţă, jucătorii gazdă având ani buni de activitate pe prima scenă, reuşind să câştige mai mult din inerţie. Oricum, trebuie să-i batem aici, avem atuuri pentru asta, dar nu va fi uşor, Dinamo a fost şi rămâne o forţă, chiar dacă acum traversează o perioadă mai grea. Sunt şapte luni de când jucătorii nu şi-au primit salariile şi e firesc să existe nemulţumiri. De aceea, s-ar putea să boicoteze meciul de sâmbătă, dar cred că sunt profesionişti şi nu vor apela la astfel de metodă, pentru că şi ei respectă spiritul competiţiei." Bazându-se pe un ax central format din cei trei sârbi, plus Hora şi Lazar, iar atunci când sunt valizi, Török şi Stretea îi substituie pe ultimii doi, formând astfel o formulă de echipă tot mai sudată. Aşa cum se prezintă acum echipa orădeană, alta ar fi fost situaţia ei în clasament dacă acum s-ar fi dat startul returului. Dar asta este, acum formaţia orădeană trebuie să lupte pentru salvarea de la retrogradare şi probabil că, din toamnă, dacă se va păstra lotul actual, cu întăririle obligatorii de care e nevoie, altele vor fi datele problemei. În privinţa lotului, antrenorul Veres Attila nu se confruntă cu probleme deosebite, doar Stretea şi Török fiind indisponibili pentru partida de azi.
Rezultate consemnate în primul meci al turului I din turneul play-out:
Dinamo Bucureşti - CSM Oradea 87-80
BCM Târgu Mureş - Rapid Bucureşti 127-61
SCM U Craiova - BC Târgovişte 71-68