De aceea... n-a fost revoluţie!
Demersurile evocatoare ale momentelor de acum douăzeci de ani ne obligă mereu să reanalizăm şi să regândim acele evenimente. De fapt, istoricii nu fac altceva decât să confirme cu date şi documente ceea ce se intuia de ani buni. Se tot vorbeşte de Revoluţie, făcându-se grave confuzii terminologice. Putem vorbi de o revoluţie doar atunci când mase largi de oameni ies în stradă şi protestează violent împotriva ordinii totalitare existente la acel moment.
Ei bine, din păcate, cu aşa ceva bravul popor român nu se poate lăuda. Singurele proteste adevărate au fost ale miilor de timişoreni până pe 20 decembrie şi ceea ce s-a numit apoi, în Bucureşti, baricada de la Inter, precum şi unele proteste răzleţe prin alte oraşe ale ţării. Aceştia pot fi numiţi manifestanţi, protestatari, grupuri de revoltă, dar n-au amploarea suficientă pentru a intra în definiţia revoluţiei. În Timişoara, de abia pe 20 decembrie, când armata a trecut de partea poporului, iar oraşul a fost decretat liber, oamenii au ieşit puhoaie pe străzi. Sunt date verificate de către istoricul Alex Mihai Stoenescu, care spune că, până pe 20 decembrie, s-au înregistrat 22.000 de apeluri la miliţie ale cetăţenilor care cereau restabilirea ordinii. Celebrul "Să fie linişte!" e bine înfipt în subconştientul colectiv românesc. La fel în 22, la Bucureşti. Dacă armata n-ar fi dat înapoi piaţa ar fi fost măturată de grupurile de curajoşi şi n-am mai fi văzut mase largi vuind cu elicopterul deasupra capului lor. După care a început carnavalul, n-a mai fost revoluţie, e adevărat, din păcate, un carnaval cu mult sânge. Mult mai mult decât vărsase Ceauşescu. Întrebarea ar fi: de ce românii n-au făcut revoluţie? Dintr-un motiv care ţine de genomul nostru. O anumită schizofrenie dată de laşitate şi de oportunism. Românii îl înjurau pe Ceauşescu, făceau bancuri pe seama lui, dar când venea momentul supunerii o făceau nepregetat. Şi nu o făceau bombănind, ci dimpotrivă cu exces de zel, linguşind pe cine trebuia. După care fiecare se retrăgea, înjurând moromeţian în colţul lui. Marii actori ai ţării jucau în filme comuniste, recitau şi se întreceau care să fie cât mai vizibil în faţa partidului, scriitorii şi poeţii visau să primească un telefon de felicitare de la tovarăşul conducător preamărit în odele lor, artistele căutau să se mărite cu potentaţii vremii, vecinii se turnau între ei cu gândul la o răsplată. Aşa arăta România "revoluţionară". Poate revoluţionară în sensul propagandei comuniste. De aici reiese şi individualismul nostru dus până la extremul egoism. Fiecare face totul pentru el, nimeni nu crede într-un bine comun. Toţi vrem să ne meargă nouă bine şi celorlalţi rău, idee regăsită azi în formula manelistă, să moară toţi duşmanii de ciudă. Prin urmare, marea masă a românilor n-a vrut să-l dea jos pe Ceauşescu, chiar dacă nu-l iubea, pentru că fiecăruia i-a păsat doar de pielea lui. Acea schizofrenie s-a păstrat şi astăzi. Toată lumea e moralistă, principială, pozitivă, iar când e vorba de linguşeală şi de oportunism se sacrifică orice demnitate. România nu avea cum să se schimbe, pentru că poporul nu fremăta sub impulsul vreunui ferment revoluţionar, nu exista prefacerea interioară necesară care să determine schimbarea unei mentalităţi. De aceea nu se justifică pretenţiile revoluţionare faţă de evenimentele din 1989. De aceea a putut exista Ceauşescu care e un produs tipic românesc, dincolo de influenţele sovietice, pentru că noi preferăm prefăcătoria şi linguşeala. De aceea te apucă o silă teribilă când revezi imagini cu show-ul tv de la revoluţie în care se simte că totul e fals, cabotin şi tipic românesc, adică acea isterie laşă ce vrem să treacă drept curaj. De aceea în douăzeci de ani de televiziune am amplificat la maximum tot ce s-a întâmplat în acele studiouri, şi anume specialitatea casei, mascarada tragi-comică. De aceea nu există o separare temporală pe epoci în ceea ce priveşte adâncul poporului român, pentru că acolo n-a avut loc niciodată nicio revoluţie.
Mariana Baboş era şefa curvelor din Galaţi în 1989. Toată lumea o cunoştea drept „Mariana cur-de-fier". Gălăţenii îşi amintesc că, în tinereţe, fusese o curvă deosebit de frumoasă. Două generaţii de gălăţeni au frecventat-o şi nimeni n-a avut nimic să-i reproşeze. Când a venit Revoluţia, Mariana trecuse de 40 de ani şi, sătulă de meserie, se reprofilase în „peştoaică". Alde Mariana şi fetele ei îşi făceau treaba în faţa Hotelului Dunărea. Când a auzit matroana că „Ole, ole, Ceauşescu nu mai e!", s-a dus ca un glonţ spre balconul Consiliului Judeţean, unde se strânsese crema oraşului să preia puterea. Actorul Vlad Vasiliu, zis „Artistul", a fost unul dintre miile de martori ai apelului făcut de „Mariana cur-de-fier" în centrul Galaţiului, la microfon, la 22 decembrie 1989, ora 16.09. „Lumea râdea şi aplauda" „Când a reuşit să pună mâna pe microfon, a început să strige: «Fetelor, f...ţi-vă, fetelor, că nu ne mai opreşte nimeni. E libertate, e bine! F...ţi-vă!». Ăsta era limbajul ei. Când am auzit aşa, am luat-o la fugă, zic: «Bă, dracului, e Revoluţie, ne facem de tot ul!». I-am spus: «Mariana, te rog frumos, dă-mi microfonul, că trebuie să fac o comunicare importantă». Ea: «Gata, eu am terminat. Îi dau cuvântul Artistului». Şi când i-am luat microfonul, am auzit de jos, din mulţime, vocea doctorului Dumitru Iuşchievici: «F...ţi-vă fetelor, că eu vă chiuretez!». S-a auzit perfect pentru că doctorul avea o voce puternică, de bariton. Lumea râdea şi aplauda". Presiunea cauzată de decretul antiavort, impus de regimul Ceauşescu, nu mai putea fi suportată. Doctorul Iuşchievici tocmai fusese eliberat de către revoluţionari din arestul Miliţiei. Era ginecolog şi făcea chiuretaje fără procese de conştiinţă. „Pe Mariana o cunoşteam de mult, fiindcă o asistasem la vreo patru naşteri, săraca. Pe curvele ei le chiuretam tot eu. Curvele erau şi securiste, sigur. Că omul, după ce-şi făcea mendrele cu ele, la o ţigară, mai vorbea. Iar astea ciripeau mai sus", ne-a spus Iuşchievici. După Revoluţie, Mariana a plecat „afară", a umplut Europa de „gagici"şi s-a întors în România câţiva ani mai târziu, în plină tranziţie, cu o căruţă de valută. Azi este bolnavă de tiroidă şi mai e şi cap de afiş într-un proces de trafic de carne vie. O apără avocata Paula Iacob, atât cât mai poate fi apărată Mariana. „E o femeie amărâtă, cu mulţi copii", a rezumat Paula Iacob viaţa cât o carte de drept penal a doamnei Baboş. Mariana nu a putut fi contactată pe nicio cale pentru a explica Revoluţia.
are dreptate autorul, pai uite ce faceau romanii atunci:
stimate domn Blidaru,in dec. 89 am fost soldat in capitala la trupele secu "scutieri".trebuie sa va contrazic pe alocuri ,erau multi civili care credeau in revolutie si erau dispusi sa lupte si chiar sa moara.ne-au dat mult de furca.intrun fel eram mandru de ei chit ca eram in alta tabara.in rest subscriu punctului d-voastra de vedere si chiar as plusa ceva poate cu o alta ocazie
Ceausescu,un produs tipic romanesc! Dar pe Basescu cine l+a creat?Jurnalisti de genul celor de la Crisana si alti,asa zisi formatori de imagine,oportunisti care fac orice pentru interesul personal.Domnilor, mai e putin si veti fi martorii Revolutiei romane! nici Dumnezeu nu o sa va scape de judecata si pedeapsa pe care o sa vi-o dea romanii!
Fara tradare nu se facea nimi!Restu-i tradare.
Oare unde era maiorul de securitate MIHAIES din Beius in acele zile , a fost un norocos si, la fel alti ca el , atunci eu eram in Phoenix Arizona .Mare noroc ai avut banditule ! aurel ciorna phoenix az.
perfect de acord, plecand de la o asemenea constatare poate ar trebui sa mai terminam ca popor cu eterna demagogie a luptei cu tarele romanesti. nu ne vom schimba niciodata. noi romanii suntem egali cu noi tot timpul, restul e circ.