Organizaţia Internaţională pentru Migraţie şi-a propus să finalizeze, în acest an, analiza tuturor cererilor depuse de români, victime şi moştenitori ai persoanelor supuse la muncă în regim de sclavie sau muncă forţată, precum şi a celorlalte victime ale regimului nazist. Aceste despăgubiri se acordă în cadrul Programului german de compensare pentru muncă forţată (GFLCP) şi Programul privind bunurile victimelor Holocaustului - Băncile Elveţiene ( HVAP). Cererile au putut fi depuse până în urmă cu doi ani, termenul nefiind prelungit, fapt care a condus la situaţia ca toate cererile care au fost depuse după 31 decembrie 2001 nu au mai fost luate în considerare. În termenul legal au fost depuse 8000 de cereri din partea unor români care au putut demonstra că au avut de suferit din cauza regimului nazist. Dintre acestea, în cadrul Programului privind bunurile victimelor Holocaustului, peste 5000 de cereri au fost, deja, recomandate spre plată, iar în ceea ce priveşte aplicarea celuilalt program, este de menţionat că doar 15% dintre cereri mai trebuiesc să fie analizate. Un amănunt care trebuie cunoscut de către persoanele interesate de acordarea acestor despăgubiri este cel referitor la situaţia în care solicitantul a decedat. În acest caz, moştenitorii trebuie să anunţe despre acest fapt Organizaţia Mondială pentru Migraţie în termen de şase luni de la data decesului. Este un termen de decădere, moştenitorii care nu se conformează nemaiputând fi luaţi în calcul după expirarea acestui termen. Copia certificatului de deces şi coordonatele de contact ale moştenitorului sau moştenitorilor trebuiesc trimise la adresa: IOM Compensation Programmes , CP 71, CH-1211 Geneva 19, Switzerland. După notificarea OIM, moştenitorul sau moştenitorii vor primi informaţiile necesare cu privire la procedurile pe care trebuiesc să le urmeze pentru a intra în posesia compensaţiilor. Cei care au depus cereri şi doresc să cunoască stadiul rezolvării lor, pot contacta reprezentanţii Programelor de Compensaţii telefonic, la 00-41-22-59-28-230, în scris, prin fax sau scrisori trimise la adresa de mai sus sau pe e-mail, la compensation@iom.int. Programul de lucru este de cinci zile pe săptămână, de luni până vineri, între orele 07.00-19.00 (pentru engleză, respectiv franceză) şi între orele 9.00-12.30, respectiv 14.00-17.00 pentru alte limbi, inclusiv româna.