Solicitarea SC Orser SA Oradea de a-i fi aprobată eşalonarea datoriilor pe care le are faţă de Electrocentrale a fost respinsă de consilierii municipali orădeni. Societatea comercială cerea aprobarea ca suma datorată să fie plătită în 10 rate, ultima, în iulie 2005, suma totală eşalonată fiind de 34 de miliarde de lei. Deşi s-au auzit şi unele voci care cereau să li se mai dea o şansă producătorilor de legume de seră, totuşi, majoritatea consilierilor a considerat că bugetul local nu trebuie folosit în scopuri caritabile. Mai mult, Orser se află în proces pentru declanşarea procedurii de faliment, Consiliul Local Oradea fiind unul dintre creditorii acestei societăţi. Consilierii au cerut ca pentru recuperarea sumelor datorate la bugetul local, să se pună sechestru asigurator pe terenurile şi clădirile aflate în proprietatea Orser. Aceştia au fost anunţaţi că procedura a fost deja demarată. Aleşii locali au decis să nu se aprobe eşalonarea datoriilor la energie electrică pe care această societate comercială le are.