Procurorii şi poliţiştii bihoreni au reţinut, ieri, un suspect în cazul crimei din Salonta. Este vorba despre un tânăr de 28 de ani, tot din Salonta, care a fost reţinut şi dus la audieri. Anchetatorii vor stabili dacă îl vor prezenta în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Csomos Ferenc, în vârstă de 28 de ani, a fost ridicat de anchetatori şi reţinut pentru 24 de ore, el fiind principalul suspect în cazul fostului preşedinte al PRM Salonta, Gheorghe Baciu, ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Tânărul a fost dus la audieri, în urma acestora procurorii stabilind dacă îl vor prezenta judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Deocamdată, autorităţile nu au oferit mai multe informaţii. Cadavrul lui Gheorghe Baciu a fost descoperit duminică, cu puțin înainte de ora 10.00, în spatele Poliției din Salonta. Mașina bărbatului se afla în fața unei case de vânzare, iar trupul lui neînsuflețit a fost găsit în curtea locuinței. Potrivit unor informații, descoperirea a fost făcută chiar de proprietara locuinței puse de vânzare. Femea a văzut mașina lui Gheorghe Baciu în fața casei și a intrat în curte. Se pare că bărbatul a fost ucis cu mai multe lovituri de cuţit. Nu este exclus ca omorul să fi fost comis sâmbătă. Încă de la început, anchetatorii nu au oferit amănunte despre acest caz. „Specificul speţei şi stadiul anchetei nu permit comunicarea, la acest moment, a altor informaţii decât confimarea faptului că la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor se află în lucru un dosar având ca obiect infracţiunea de omor - evenimentul de la Salonta despre care am fost sesizaţi azi (duminică, 8 ianuarie-n.r.)”, a transmis prim-procurorul adjunct al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, Maria Cotrău. Aceasta a confirmat, ieri, reţinerea unui suspect, precizând totodată că, până la finalul audierilor, procurorii nu vor face publice alte informaţii.