Despăgubire pentru proprietarii de animale Deputatul Ionela Bruchental-Pop a adresat o interpelare ministrului Agriculturii, Gheorghe Flutur, cu privire la situaţia din comuna Tileagd, unde au fost identificate cazuri de anemie infecţioasă virală incurabilă la cai. Animalele nu au fost sacrificate, facilitându-se astfel perpetuarea şi transmiterea bolii unui număr din ce în ce mai ridicat de exemplare. Pentru stoparea şi prevenirea înmulţirii focarelor existente, deputatul democrat i-a solicitat ministrului Flutur să dispună folosirea fondurilor alocate de către Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale combaterii epizootiilor, pentru despăgubirea proprietarilor acestor animale. Cluburile de noapte orădene, în vizorul consilierilor PD Consilierii locali ai PD au anunţat că intenţionează să aibă discuţii cu reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Crişana" şi inspectori din cadrul Primăriei Oradea cu privire la situaţia cluburilor de noapte din municipiu. Aceştia susţin că în interiorul acestora au loc fapte care nu sunt în concordanţă cu prevederile legale în vigoare. Astfel, aici pot fi întâlniţi tineri care nu au împlinit vârsta de 18 ani. De asemenea, trebuie discutat despre căile de acces în caz de incendiu, precum şi despre parcarea autoturismelor pe timp de noapte. Acţiunea "Porţi deschise" continuă Secretarul general al PD Bihor, Mircea Matei, a declarat că acţiunea "Porţi deschise" continuă, fiind aşteptaţi să se înscrie în această formaţiune politică nu numai reprezentanţii administraţiilor publice, ci şi oamenii de rând. Acesta a mai precizat că, potrivit protocolului încheiat între PD şi PNL, democraţii nu vor primi în partid persoane care provin din rândul liberalilor. În altă ordine de idei, vicepreşedintele Nicuşor Lepădatu a declarat că nu toţi cei care vor să se înscrie în PD sunt primiţi. Mai exact, acesta susţine că primarul comunei Nojorid şi-a depus adeziunea mai întâi la PD, însă a fost refuzat, motiv pentru care a ajuns la PNL.