După un retur fast, în care echipa sa, Oţelul Galaţi, s-a salvat fără probleme de la retrogradare, şi el a marcat şapte goluri, Daniel Stan a revenit ieri la Oradea. Deşi în iarnă a încheiat conturile cu FC Bihor, atacantul a avut surpriza să constate că gruparea bihoreană nu a i-a achitat contribuţia la asigurările sociale şi de sănătate din anul 2004! Stan susţine că în situaţia sa mai sunt şi restul jucătorilor care au evoluat sau activează la clubul orădean. "Dacă nu vor plăti impozitul, nu am altceva de făcut decât să-i dau în judecată, aşa cum am auzit că au procedat şi alţi jucători", a spus fostul golgeter al FC Bihor-ului, care, la ieşirea din sediul clubului, a avut surpriza să găsească pe parbrizul autoturismului său un proces verbal de contravenţie pentru parcare ilegală. Daniel Stan a fost amendat cu suma de 12 RON, o nimica toată la banii pe care îi câştigă la echipa de la malul Dunării, unde se pare că are un contract de aproximativ 45.000 de euro pe an.