La doar două zile după ce a căzut varianta instalării tehnicianului maghiar Csank J?nos pe banca tehnică a CF Liberty Salonta, gruparea bihoreană şi-a găsit un nou antrenor principal, conducerea clubului ajungând la o înţelegere cu Adrian Văsâi. Acesta va prelua, se pare, cârma divizionarei B salontane, urmând să conducă echipa în cadrul stagiului de pregătire din Italia. Adrian Văsâi a evoluat ca jucător la Inter Sibiu şi în Ungaria, pregătind ca antrenor formaţia IS Câmpia Turzii.