Peșterile reprezintă spații fascinante, cu peisaje deosebite, care încântă privitorul. Parcurgerea peșterilor neamenajate, pentru explorarea și cercetarea lor sau în cadrul speoturismului, poate duce însă la apariția unor accidente. Spre deosebire de accidentele de la exterior, unde solicitarea de ajutor se poate face imediat, telefonic prin apel la 112, în cazul celor din subteran, unde telefonia mobilă nu funcționează, solicitarea de ajutor se poate face numai de la exterior, de către coechipieri.

De asemenea, evacuarea spre spital nu poate fi făcută imediat (de exemplu, cu elicopterul – la exterior), ci victima trebuie transportată de echipele salvaspeo la exterior. Parcursul prin peșteri poate fi dificil, cu spații înguste, târâșuri prin apă, pasaje pe vericală etc. Din acest motiv, durata intervențiilor de salvare poate fi de la ore, zile sau saptămâni. Pentru a putea face față unor asemenea situații salvatorii speologi parcurg stagii de formare, precum Școala Națională Salvaspeo, organizată anual la Roșia, și participă la exerciții precum cel organizat în Avenul din Șesuri, comuna Gârda de Sus, județul Alba. Acest exercițiu a avut loc în perioada 8 -10 iulie 2016,  fiind organizat de Corpul Român de Salvaspeo România, reprezentat de directorul tehnic Salvaspeo, Tudor Rus, și de Consilierii Tehnici Felician Papiu și Besesek Mihai.

„La acest exercițiu simulăm evacuarea unui accidentat dintr-o peșteră cu verticale. Peștera are o denivelare totală de 220 m. Noi încercăm să scoatem targa de la 140 m adâncime pe o lungime desfășurată de aproximativ 1 km”, a declarat Papiu Felician, consilier tehnic Salvaspeo.

„La exercițiu participanții au fost împărțiți în 8 echipe. 4 echipe de salvatori speologi, o echipă de comunicații, o echipă care instalează corzile pe verticale, o echipă de asistență a victimei și o echipă foto-video care documentează acțiunea de salvare”, a precizat Tudor Rus, director tehnic Salvaspeo România.

 „La acțiunea de salvare au participat 51 de speologi din care 49 în subteran. Acțiunea a durat 10 ore, dintre care 2 ore și 30 de minute timp efectiv de evacuare a tărgii”, a spus Radu Bogdan Ciubotărescu, Salvator Speolog, participant la acțiune. Pentru comunicarea salvatorilor din peșteră cu Punctul de Comandă situat la exterior, s-a întins un cablu telefonic. Pe toată durata exercițiului salvaspeo s-a menținut legătura dintre salvatorii din interiorul peșterii și punctul de comandă situat la ieșirea din peșteră. La exercițiu au participat membri din serviciile Salvamont – Salvaspeo din județele Bihor, Cluj, Arad, Hunedoara, Harghita, Dâmbovița și salvatori speologi din Timiș, Brasov, București, Alba, Sălaj. Salvatorii sunt formați și acreditați profesional de Salvaspeo România.