Coreea de Nord a declarat, începând de ieri, trei zile de doliu pentru a-l omagia pe Fidel Castro, "prieten apropiat" și aliat fidel în lupta împotriva agresorului american.

 

Drapelele au fost coborâte în bernă pe teritoriul nord-coreean, în onoarea "părintelui revoluției" cubaneze - decedat vineri la 90 de ani - în pofida relațiilor mai calde în declarații, decât în realitate. La metroul din Phenian, pasagerii erau adunați în jurul unei vitrine ce conținea un necrolog publicat de Rodong Sinmun, publicația partidului unic aflat la putere. Textul este însoțit de o fotografie a lui Fidel Castro, cu barbă și în uniformă militară, și amintește de o vizită a liderului cubanez în 1986, în timpul căreia acesta s-a întâlnit cu fondatorul Coreii de Nord, Kim Ir-Sen. Liderul cubanez a fost onorat atunci cu titlul "erou al RPDC", numele oficial al Coreii de Nord, ca recompensă pentru eforturile sale în vederea întăririi relațiilor bilaterale și pentru că s-a poziționat "în avanpostul luptei antiamericane și antiimperialiste". Singura vizită a lui Castro în Coreea de Nord a avut loc cu zeci de ani după revoluția cubaneză și instalarea la putere a lui Kim Ir-Sen, reflectând distanța culturală, geografică și adesea ideologică între cele două țări, pe care ura împărtășită față de SUA nu o putea umple. Nici Kim Ir-Sen, nici fiul și succesorul său Kim Jong-Il - căruia îi era frică să ia avionul - nu s-au dus vreodată în Cuba. Liderul nord-coreean Kim Jong-Un a adresat un mesaj de condoleanțe după anunțarea decesului lui "El Comandante", evocând "un prieten apropiat și un tovarăș". O delegație nord-coreeană a plecat luni spre Havana. În anii 1970, Havana și Phenianul erau rivali în cadrul Mișcării țărilor nealiniate: Castro înclina spre Moscova, în timp ce Kim Ir-Sen păstra aceeași distanță față de URSS și China, pentru a îndrepta cele două mari puteri comuniste una împotriva celeilalte. Atunci când a participat la un summit al țărilor nealiniate în 2003, în Malaezia, Castro a făcut escală în China, Japonia și Vietnam, dar nu și în Coreea de Nord. În pofida tuturor acestor lucruri, cele două țări erau aliate și Cuba era una dintre puținele țări care ignorau sancțiunile internaționale impuse împotriva Phenianului din cauza programului său nuclear. În 2013, Panama a arestat o navă maritimă nord-coreeană care transporta arme cubaneze nedeclarate, din perioada sovietică, și avioane de vânătoare, ascunse sub tone de saci cu zahăr.