Era prin anii '33-'34, când conducerea şcolii primare din Măgeşti a fost preluată de soţii Florica şi Florea Pantiş. Bucuroşi că Dumnezeu le-a dăruit o familie de învăţători sufletişti, oamenii celor trei sate - Butan, Măgeşti şi Josani - i-au sprijinit să-şi ridice casă lângă Şcoala din Măgeşti.

Noi, copiii, mulţi la număr, vreo 100, umpleam sălile de clasă, iar în recreaţie curtea şcolii era neîncăpătoare. Din primele clase ne învăţau cum să ne comportăm în societate - să-i salutăm cuviincios pe toţi cei mai în vârstă decât noi -, despre omenie şi rugăciunea Tatăl Nostru. Disciplina şi ordinea erau la loc de cinste.
În paralel cu materiile de învăţământ, activitatea culturală ocupa un loc important. În costume populare lucrate manual de mamele noastre, dansurile, piesele de teatru şi corul bisericesc, prin interpreţii lor, erau răsplătiţi cu aplauze vii pe scenele comunale, judeţene şi chiar la nivel naţional. Drept răsplată pentru hărnicia de care noi, copiii, dădeam dovadă, dar mai ales pentru şcolarizarea făcută cu multă dăruire de stimaţii noştri dascăli, cei mai mulţi am promovat şcoli profesionale, licee şi facultăţi. Graţie familiei de învăţători Pantiş, elevii din Măgeşti au devenit cu sutele ingineri, profesori, medici, ziarişti. Pentru meritele lor în pregătirea atâtor generaţii, unul dintre foştii lor elevi, inginerul Gavril Rugea, colaborator al ziarului "Crişana", sugera într-un articol că dezvelirea unei plăci comemorative în memoria soţilor Pantiş, în incinta Şcolii din Măgeşti, ar fi un lucru nemaipomenit.
Sătenii comunei Măgeşti regretă profund plecarea lor după pensionare la Oradea, dar, mai mult, faptul că unicul lor copil s-a stins din viaţă în plină tinereţe. Distruşi sufleteşte, soţii Pantiş s-au mutat la Oradea. Dar nici aici nu s-au putut bucura prea mult de clipe fericite. Stimata noastră dăscăliţă a zăcut paralizată în pat ani la rând, iar distinsul nostru învăţător şi-a găsit sfârşitul în mod tragic sub roţile unui autovehicul. Groaznic destin! Meritau să ducă un trai fericit la bătrâneţe, dar viaţa le-a rezervat, din păcate, altceva.