În urmă cu aproximativ 1.700 de ani, împărăteasa Elena a descoperit la Ierusalim cinstitul lemn pe care s-a jertfit Fiul lui Dumnezeu...

Sâmbătă, 2 aprile 2016, a ajuns la Mănăstirea Izbuc un fragment din lemnul Sfintei Cruci, care va rămâne pentru totdeauna în patrimoniul Sfântului aşezământ monahal. Duminică, 3 aprilie, "Duminica Sf. Cruci”, prima duminică din lună, aşa cum este deja tradiţia de mai bine de şapte ani, după Sf. Liturghie săvârşită între orele 7.00-10.00, s-a continuat cu Taina Sf. Maslu şi rugăciuni de binecuvântare, de dezlegare şi sănătate. Înainte de Maslu a avut loc o procesiune cu Sfânta Cruce la Izvorul Maicii Domnului. Cei peste două mii de credincioşi s-au închinat, pe lângă celelalte odoare sfinte şi la fragmentul din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Cei prezenţi au primit în dar din partea obștii Sfintei Mănăstiri o icoană, copie după icoana în care se afla fragmentul Sf. Cruci.

"Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta o ai dat nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură, nesuferind a căuta spre puterea ei; că morţii i-ai sculat şi moartea o ai surpat, pentru aceasta ne închinăm îngropării Tale şi învierii".

Mănăstirea Izbuc a fost ctitorită de vrednicul de pomenire Episcop Roman Ciorogariu al Oradiei, pe locul unei străvechi vetre de sihăstrie românească, în preajma unui izvor cu ape tămăduitoare. Atraşi de renumele acestei mănăstiri dar şi de accesul facil auto până în curtea sfântului aşezământ, în ultimii anii, tot mai mulţi pelerini îi calcă pragul pentru apa izvorului "Izbuc”, cât şi pentru icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, existentă în mănăstire încă din momentul întemeierii acesteia.