Joi, 16 februarie, la sediul Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Bihor, a avut loc un seminar cu tema „Cadrul legislativ privind buna practică și funcționare a Serviciului Public de Asistență Socială la nivelul comunelor”. Cu acest prilej, au fost abordate tematici de relevanță crescută privind reglementările legislative și aspecte obligatorii de implementat pentru Serviciul Public de Asistență Socială, multe dintre acestea nefiind, în prezent, implementate.

 

Evenimentul a fost organizat de CNASR - Sucursala Teritorială Bihor, împreună cu Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Bihor și Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bihor.

Workshop-ul a fost susținut de către Daniela Lupu, asistent social specialist din Brașov, iar din prezidiu au mai făcut parte: Claudia Torje - președintele Colegiului Național al Asistenților Sociali, Sucursala Bihor, Andreea Pontoș, vicepreședinte, Livia Popuș, directorul interimar al AJPIS Bihor, Simona Vesa, șef serviciu în Protecție Socială, Alina Mihele, inspector în cadrul Inspecției Sociale, precum și Călin Puia, directorul general al DGASPC Bihor.  

La eveniment, au fost invitați să participe primarii și viceprimarii fiecărei comune de la nivelul județului Bihor.

„Este important ca primarii și viceprimarii comunelor și orașelor din Bihor să fie prezenți la acest seminar, deoarece au putere de decizie. Ei trebuie să înțeleagă, ca  decidenți, ce înseamnă asistența socială și ce ar trebui să însemne asistența socială la nivelul comunității”, a declarat, pentru CRIŞANA, Andreea Pontoș, vicepreședintele Sucursalei Bihor a CNASR. Ea a menționat că, în momentul de față, în mare parte activitatea de asistență socială este concentrată pe prestații și beneficii și mult mai puțin pe ceea ce înseamnă serviciile sociale care să fie în folosul comunității. În cadrul seminarului organizat la Oradea, s-a tras un semnal de alarmă privind lipsa personalului de specialitate din mediul rural, ceea ce face ca accentul să nu fie pus pe servicii sociale, iar primăriile să nu aibă un rol proactiv în ceea ce înseamnă identificarea nevoilor comunității.

„E important să identificăm ce vulnerabilități avem în comunitate și cum le întâmpinăm, astfel încât să nu devină probleme cu adevărat grave. Acesta a fost scopul principal pentru care am organizat această întâlnire și pentru care am chemat primarii și viceprimarii, pentru ca ei să înțeleagă importanța acestor servicii de la nivelul comunității, importanța unui personal specializat! Știm că aici este o problemă, însă, dacă s-ar debloca posturi, probabil că ar fi mai mulți asistenți sociali care să meargă în zonele rurale. De asemenea, legea le dă posibilitatea să încheie contracte de prestări servicii cu cabinete de asistență socială, reglementate, la fel, conform legii”, a menționat Andreea Pontoș.

La seminar au participat în jur de 60 de primari și viceprimari, din cele 101 primării existente în Bihor. „Noi sperăm ca ei să meargă de aici mult mai deschiși la ceea ce înseamnă asistența socială, să lase oamenii să implementeze, pentru că avem și localități unde, chiar dacă acea persoană nu este asistent social, lucrează demult în domeniu, cunoaște ceea ce trebuie să facă și ar dori să facă anumite lucruri, dar, din păcate, nu există interes. Și dacă nu există interes, atunci omul nu este lăsat să facă”, a conchis interlocutoarea noastră.