O dată cu revenirea în oraşul de baştină, după o carieră de excepţie la West Petrom Arad şi Asesoft Ploieşti, unde -a încununat cu titluri de campion al României, Veres Attila a revenit, astă vară la Oradea, semnând un contract cu proaspăta divizionară A din localitate. A fost una dintre cele mai reuşite mişcări ale conducerii CSM Oradea, talentatul jucător reuşind să confere coechipierilor un plus de încredere şi de determinare, fiind nu doar "creierul" echipei, ci şi căpitanul din teren şi, în majoritatea partidelor, MVP-ul întâlnirii. Cele cinci victorii consecutive obţinute de echipa orădeană au propulsat-o până în preajma podiumului, iar un merit deosebit pentru acest şir de succese îl are căpitanul formaţiei orădene. Dacă antrenorul echipei, Kosa Zoltan, este dirijorul, Veres Attila este virtuozul, cei doi reuşind să transforme nişte instrumentişti talentaţi într-o orchestră ce interpretează aproape perfect orice partitură. La antrenamentul de ieri al baschetbaliştilor, condus de pe margine de Veres Attila (antrenorul Kosa lipsind din motive personale), a fost prezent şi un grup de copii, nu ma mari de 10 ani, atraşi de acest sport spectaculos ce tinde să facă tot mai mulţi prozeliţi. Şi poate acest lucru, revigorarea baschetului şi reîntoarcerea orădenilor spre acest sport de tradiţie în municipiul de pe Criş, reprezintă cel mai mare câştig, datorat, să nu uităm, eforturilor a trei orădeni care au dorit din suflet ca baschetul să renască pe plaiurile orădene: Şerban Sere, Mircea Matei şi regretatul Toni Alexe, visul lor căpătând noi valenţe o dată cu preluarea fostei CAO de către CS Municipal Oradea. Pentru că echipa se află în faţa unei premiere (posibilitatea de a obţine a şasea victorie consecutivă), dacă va învinge sâmbătă Rapidul, dar şi pentru a mai afla câte ceva din secretele pregătirii echipei, l-am abordat pentru un dialog pe căpitanul echipei, Veres Attila. - Echipa are un parcurs excelent, cinci victorii la rând. Când vă veţi opri? - Aproape sigur la meciul cu Asesoft Ploieşti (n.r. - etapa a X-a), pentru că ploieştenii au o echipă foarte valoroasă, cu jucători experimentaţi şi de valoare. Noi mergem să câştigăm, dar şansele sunt foarte mici. Până atunci, mai avem hopul cu Rapidul, pe care trebuie şi nu avem voie să-l pierdem, şi apoi vom pregăti cu mare atenţie şi responsabilitate jocul cu Asesoft. - Cam de când n-a mai avut o echipă orădeană un parcurs asemănător? - Ştiu la ce vă gândiţi. Era Dinamo Oradea acum 10-15 ani, o echipă redutabilă, cam a treia din ţară ca valoare, după Steaua şi Dinamo. Ei au avut asemenea momente bune, nu ştiu exact dacă au avut tot atâtea sa mai multe, dar erau foarte buni. Eu acolo mi-am început cariera, alături de jucători foarte buni, era un nucleu de 7-8 baschetbalişti care evoluau de ani buni împreună, şi-au format nişte relaţii de joc, devenind o sperietoare pentru cele două mari formaţii bucureştene. - A câştigat echipa în exprimare şi valoare prin venirea celor trei sârbi? - Asta cu siguranţă. Venirea celor trei jucători sârbi a întărit mult echipa, care se poate acum lupta de le egal la egal cu puternicele divizionare A, iar o dovadă în acest sens sunt ultimele rezultate. Într-adevăr, echipa a căpătat o coeziune în exprimarea în teren, relaţiile dintre jucători s-au coagulat, am devenit un mecanism care evoluează la parametrii optimi. Desigur că vor urma şi înfrângeri, avem în retur câteja partide foarte grele, dar important este să jucăm bine, să dăm ce-i mai bun din noi, pentru ca echipa să aibă rezultate. Atunci toată lumea este mulţumită, iar spectatorii vor veni cu mare plăcere să urmărească un spectacol de calitate. Mă bucur că orădenii au fost recâştigaţi de baschet.